Stil de viață
< Stil de viață
Will
Citește sample

Will

Autor: Will Smith, Mark Manson

Nr. de pagini: 400

ISBN: 978-606-789-281-9


Formate disponibile:

 

75.00 RON 63.75 RON

Titlul original: Will
Limba originală: engleză
Traducere de: Forin Tudose
Anul apariţiei: 2021

Format: 148 x 228 mm, Hardcover


Una dintre forțele cele mai dinamice din divertismentul contemporan, recunoscută la nivel global, își povestește viața într-o carte deopotrivă curajoasă și motivantă, care îi urmărește parcursul de învățare până în punctul alinierii perfecte a succesului exterior, fericirii interioare și conexiunii umane. Will spune povestea necenzurată a uneia dintre cele mai uimitoare evoluții în lumea muzicii și filmului.

Transformarea lui Will Smith dintr-un puști din West Philadelphia într-unul din cele mai mari staruri rap ale epocii sale, iar mai apoi într-unul din cele mai mari staruri din istoria Hollywood, e cu adevărat una de proporții epice – dar e numai jumătate din poveste.
Will Smith a crezut, pe bună dreptate, că a câștigat jocul vieții: nu numai succesul său nemaiauzit, ci și faptul că întreaga lui familie activa la vârful industriei divertismentului. Doar că, pentru cei din jurul său, lucrurile nu au fost întocmai așa: ei s-au simțit a fi mai mult niște actori în circul lui - un loc de muncă fără pauze, pentru care de fapt nu erau pregătiți. S-a dovedit că educația lui Will Smith nu era nici pe departe încheiată.
Această carte de memorii este produsul unei călătorii profunde a descoperirii de sine, o confruntare cu tot ceea ce poate voința să împlinească și, în egală măsură, cu acele lucruri pe care voința singură nu le poate împlini. Scrisă cu ajutorul lui Mark Manson, autorul bestsellerului Arta subtilă a nepăsării, cu vânzări de milioane de exemplare, Will este povestea felului în care un om reușește să-și stăpânească propriile emoții, scrisă ca să-i ajute pe cei care caută să realizeze același lucru. Doar câțiva dintre noi vom cunoaște vreodată presiunea interpretării pe cele mai mari scene ale lumii, pentru cele mai mari mize, însă cu toții putem înțelege că uneori e nevoie să renunțăm la carburantul care ne-a adus până într-un punct al evoluției personale, dacă vrem să ne continuăm călătoria. Combinația dintre o perspectivă înțeleaptă asupra valorilor universale și o poveste de viață extraordinar de amuzantă, poate chiar uluitoare, face ca Will să fie, la fel ca autorul său, o lucrare unică.

WILL SMITH este actor, producător și muzician, de două ori nominalizat la Premiile Academiei Americane de Film și câștigător al premiilor Grammy și NAACP, cu o carieră diversă ce cuprinde filme, seriale de televiziune și albume multiplu câștigătoare ale discului de platină. Este deținătorul a numeroase recorduri de vânzări, printre care recordul pentru cele mai multe filme consecutive (opt) cu încasări de peste 100 de milioane de dolari. El și soția lui au înființat Will & Jada Smith Family Foundation, cu scopul îmbunătățirii calității vieții prin asigurarea resurselor esențiale pentru accelerarea inițiativelor care se concentrează asupra dezvoltării individuale și colective în domenii precum educația, emanciparea socială, sănătate și bunăstare, și sustenabilitate.

MARK MANSON este autorul best-sellerurilor New York Times – Arta subtilă a disperării și Arta subtilă a nepăsării. Cărțile lui Manson au fost traduse în peste cincizeci de limbi, acumulând vânzări de peste douăsprezece de milioane de exemplare în toată lumea. Manson coordonează una dintre cele mai mari platforme online dedicate dezvoltării personale, markmanson.net, având peste două milioane de cititori lunar și jumătate de milion de abonați.

   
   
Închide preview
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA