 EDITORI: Silviu Dragomir, Magdalena Mărculescu

 DIRECTOR: Crina Drăghici

 REDACTARE: Domnica Drumea

 DESIGN: Alexe Popescu

 DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban

 DTP: Răzvan Nasea

 CORECTURĂ: Irina Mușătoiu, Duşa Udrea-Boborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Lifestyle Publishing SRL.

Titlul original: How the World Really Works

Autor: Vaclav Smil

First published as How the World Really Works in 2022 by Viking, an imprint of Penguin General. Penguin General is part of the Penguin Random House group of companies.

The author has asserted his right to be identified as the author of the work.

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.lifestylepublishing.ro

ISBN (print): 978-606-789-345-8

ISBN (epub): 978-606-789-400-4

Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei

Introducere

De ce avem nevoie de această carte?

Orice epocă își revendică unicitatea, dar deși experiențele ultimelor trei generații — mai exact, deceniile scurse de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial — poate că n-au avut forța transformatoare a celor trei generații care au precedat Primul Război Mondial, nu se poate spune că a fost penurie de evenimente fără precedent sau de progrese. Ce este cel mai impresionant e faptul că, în prezent, față de orice altă perioadă din istorie, un număr mult mai mare de oameni se bucură de un nivel de trai mai ridicat, timp de mai mulți ani și cu o sănătate mai bună. Totuși, acești beneficiari rămân o minoritate (doar circa o cincime) din populația mondială, care se apropie de 8 miliarde de locuitori.

A doua realizare admirabilă este modul fără precedent în care s-a extins înțelegerea noastră în ceea ce privește lumea fizică, precum și a tuturor formelor de viață. Cunoașterea noastră se întinde de la generalizări grandioase despre sistemele complexe la scară universală (stele, galaxii) și planetară (atmosferă, hidrosferă, biosferă) până la procesele de la nivelul atomilor și genelor: liniile gravate în suprafața celor mai puternice microprocesoare sunt doar de circa două ori mai groase decât diametrul ADN-ului uman. Am transformat această înțelegere într-o gamă tot mai numeroasă de mașini, dispozitive, proceduri, protocoale și intervenții care susțin civilizația modernă, iar proporțiile enorme ale cunoașterii noastre colective — și modurile în care am valorificat-o în beneficiul nostru — depășesc cu mult puterea de înțelegere a oricărei minți individuale.

Pe la 1500, puteai întâlni adevărați oameni ai Renașterii în Piazza Signoria din Florența, dar nu pentru mult timp după aceea. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, doi savanți francezi, Denis Diderot și Jean le Rond d’Alembert, încă mai puteau să adune un grup de colaboratori bine informați care să sintetizeze nivelul de înțelegere al epocii în definiții exhaustive în a lor masivă Encyclopédie, ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers. După câteva generații, amploarea și specializarea cunoașterii umane a avansat cu câteva ordine de mărime, ce au inclus descoperiri fundamentale, începând cu inducția magnetică (Michael Faraday în 1831, fundamentul generării electricității), continuând cu metabolismul plantelor (Justus von Liebig, 1840, baza fertilizării culturilor agricole) și până la teoria electromagnetismului (James Clerk Maxwell, 1861, baza tuturor comunicațiilor fără fir).

În 1872, la un secol după apariția ultimului volum al Encyclopédie, orice colecție de cunoștințe trebuia să recurgă la tratarea superficială a unei varietăți de subiecte în extindere rapidă și, după încă un secol și jumătate, a devenit imposibil să ne rezumăm înțelegerea chiar și în cadrul unor specialități strict delimitate. Termeni precum „fizică“ sau „biologie“ sunt etichete destul de lipsite de sens, iar unui expert în fizica particulelor îi va veni foarte greu să înțeleagă până și prima pagină a unui nou articol științific din domeniul imunologiei virale. În mod evident, atomizarea cunoașterii nu a ușurat luarea niciunei decizii publice. Ramurile extrem de specializate ale științei moderne au devenit atât de ezoterice încât cei care lucrează în cadrul lor sunt obligați să-și continue pregătirea până după împlinirea vârstei de 30 de ani, ca să poată fi admiși în noul ordin preoțesc.

Chiar dacă urmează cu toții stagii de ucenicie îndelungate, prea adesea oamenii de știință nu pot cădea de acord asupra celui mai bun plan de acțiune. Pandemia SARS-CoV-2 ne-a arătat cu claritate că dezacordurile dintre experți se pot extinde și asupra unor decizii aparent simple, cum ar fi purtatul măștii. La finele lunii martie a anului 2020 (la trei luni după declanșarea pandemiei), Organizația Mondială a Sănătății continua să susțină că masca trebuie purtată doar de către persoanele infectate, iar schimbarea s-a produs abia la începutul lui iunie 2020. Cum ar putea cei care nu au niciun fel de cunoștințe specializate să adopte o poziție sau să înțeleagă ceva din aceste dispute, care acum se sfârșesc adesea cu retractări sau cu demontarea afirmațiilor ce înainte predominau?

Totuși, aceste incertitudini și dispute prelungite nu scuză proporția în care majoritatea oamenilor înțeleg eronat mecanismele esențiale de funcționare a lumii moderne. În definitiv, să înțelegi cum se cultivă grâul (capitolul 2) sau cum este produs oțelul (capitolul 3) ori că globalizarea nu este nici nouă, nici inevitabilă (capitolul 4) nu e totuna cu a cere cuiva să înțeleagă femtochimia (studiul reacțiilor chimice la intervale de timp de ordinul a 10-15 secunde, Ahmed Zewail, Premiul Nobel în 1999) sau reacțiile în lanț ale polimerazei (copierea rapidă a ADN-ului, Kary Mullis, Premiul Nobel în 1993).

Atunci de ce majoritatea oamenilor din societățile moderne au cunoștințe atât de superficiale despre cum funcționează lumea cu adevărat? O explicație evidentă ar fi complexitatea lumii moderne: oamenii interacționează permanent cu cutii negre, ale căror configurații relativ simple necesită o înțelegere minimală (sau chiar deloc) a ceea ce are loc înăuntrul acelor cutii. Lucru la fel de adevărat atât pentru dispozitive omniprezente cum sunt telefoanele mobile și laptopurile (este de ajuns să tastăm o întrebare simplă), cât și pentru proceduri la scară largă, precum vaccinarea (cu siguranță cel mai bun exemplu planetar al anului 2021, în care, de regulă, suflecarea unei mâneci a fost singura parte ce putea fi înțeleasă). Dar explicațiile acestui deficit de înțelegere trec dincolo de faptul că amploarea cunoștințelor noastre încurajează specializarea, al cărei revers constă într-o înțelegere tot mai superficială — chiar o ignorare — a elementelor de bază.

Urbanizarea și mecanizarea au fost două motive importante care au dus la acest deficit de înțelegere. Începând cu anul 2007, mai mult de jumătate din omenire locuiește în orașe (peste 80% în toate țările bogate) și, spre deosebire de orașele industrializate din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, cele mai multe dintre locurile de muncă din zonele urbane moderne sunt în sectorul de servicii. Astfel, majoritatea orășenilor moderni sunt deconectați nu numai de modurile în care este produsă hrana, dar și de modurile în care sunt construite mașinile și dispozitivele, iar mecanizarea crescândă a întregii activități productive înseamnă că doar o parte foarte mică a populației globale este acum angrenată în furnizarea către civilizație a energiei și materialelor din care este alcătuită lumea noastră modernă.

În acest moment, în Statele Unite ale Americii doar circa 3 milioane de bărbați și femei (proprietari de ferme și mâna de lucru angajată) sunt angrenați direct în producerea hranei — oameni care ară efectiv pământurile, sădesc semințele, împrăștie îngrășăminte, plivesc buruienile, recoltează culturile (culegerea fructelor și legumelor este partea care necesită cantitatea cea mai mare de muncă din acest proces) și îngrijesc animalele. Fiind vorba de mai puțin de 1% din populația țării, nu e de mirare că cei mai mulți dintre americani fie habar nu au, fie au doar o idee vagă despre cum se produce pâinea sau carnea pe care le consumă. Combinele recoltează grâul — dar oare recoltează și boabele de soia sau de linte? În cât timp un purceluș crește la dimensiunea necesară pentru obținerea cotletelor de porc: săptămâni sau ani? Vasta majoritate a americanilor pur și simplu nu știu — și nu sunt singurii. China este cel mai mare producător de oțel al lumii — topind, turnând și laminând aproape un miliard de tone în fiecare an — dar toate acestea sunt realizate de mai puțin de 0,25% din populația de 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei. Doar un procentaj minuscul al populației chineze va sta vreodată în apropierea unui furnal sau va asista la procesul de turnare continuă cu panglicile sale roșii de oțel incandescent în mișcare. Iar lipsa aceasta de conectare se întâlnește peste tot în lume.

Celălalt motiv important care explică înțelegerea deficitară și tot mai redusă a acelor procese fundamentale care livrează energia (sub formă de hrană sau combustibili) și materialele durabile (fie ele metale, minerale nemetalice sau beton) este faptul că procesele respective au ajuns să fie considerate ca învechite — dacă nu chiar depășite — și deosebit de neinteresante în comparație cu lumea informațiilor, a datelor și imaginilor. Proverbialele minți strălucite nu se ocupă de știința solului și nu își încearcă priceperea în producerea unui ciment mai bun. În schimb, sunt atrase de informațiile imateriale, fluxuri de electroni într-o multitudine de microdispozitive. De la avocați și economiști la programatori și finanțiști, recompensele disproporționat de mari pe care le primesc sunt pentru activități care nu mai au nicio legătură cu realitățile materiale ale vieții pe pământ.

Mai mult, o mare parte dintre acești veneratori ai datelor au ajuns să creadă că fluxurile electronice vor face inutile acele necesități materiale demodate. Terenurile agricole vor fi înlocuite de agricultura urbană de pe terasele blocurilor-turn, iar produsele sintetice vor elimina în cele din urmă nevoia de a mai crește plante pentru hrană.