Lui Vivek, Kavi și Nandini

Prolog

„Cel care a învățat să fie anxios cum trebuie“1, scria cândva un celebru filosof, „a învățat cel mai înalt lucru“. Stai așa — există o modalitate corectă și una greșită de a fi anxios? Ideea asta îmi dă neliniști în plus.

Cu toate acestea, Søren Kierkegaard, pe care îl consider patronul spiritual al anxietății, a descoperit ceva important.

Urăști starea de anxietate. Și eu la fel. Toată lumea, în fapt. Este o emoție care poate fi supărătoare, apăsătoare și debilitantă. Din această cauză, pierdem din vedere adevărul lui Kierkegaard: anxietatea vrea să ne ajute. Vrea să fie recunoscută și conștientizată, ascultată, prețuită și respectată. Ne pare îngrozitoare pentru că încearcă — așa cum fac de multe ori cei mai buni prieteni — să ne spună adevăruri importante pe care preferăm să le evităm. Viața noastră ar fi infinit mai bună dacă am asculta ce ne semnalează anxietatea în loc să facem ce ni se pare mai comod: adică să ne ascundem cu capul în nisip.

Dar ce e rău în asta?, te-ai putea întreba. Nu este anxietatea un eșec personal, un semn că este ceva în neregulă cu noi sau cu viața noastră, ceva care trebuie remediat și eradicat? Cu toate acestea, anxietatea nu a fost eradicată de nimeni, niciodată — slavă Domnului, pentru că ar fi un dezastru.

Cartea de față este povestea acestei emoții dureroase și intense, teribile și bizare, obositoare, energizante și imperfecte. Adică așa cum e și viața. Sau omul. În fapt, aparține naturii umane. După ce vei citi această carte, ai să percepi, cred eu, altfel anxietatea. Ea este ca vaza lui Rubin, celebra iluzie optică: dintr-o anumită perspectivă, desenul pare să reprezinte o vază, dar dacă îți relaxezi privirea, poți distinge chipurile a doi oameni stând față în față, iar linia profilurilor acestora creează un spațiu în formă de vază, care îi separă. Schimbarea acestei paradigme — revendicarea anxietății ca prieten și aliat — nu se va produce printr-un simplu set de exerciții și acțiuni. Sau fiindcă îți spun eu că e o emoție dificilă — chiar este uneori — și că poți face 20 de lucruri ca să te simți mai bine. Nici dacă îți spun eu că e neprețuită sau indispensabilă când vrei să fii productiv și creativ sau să-ți atingi cel mai înalt potențial. Pentru că nu este. Această schimbare de paradigmă se realizează, mai degrabă, prin crearea unei noi percepții asupra anxietății — un nou set de convingeri, perspective și așteptări care îți permit să explorezi anxietatea, să tragi învățăminte de pe urma ei și să o folosești în avantajul tău. Schimbarea mentalității nu va remedia anxietatea în sine — pentru că această emoție nu e defectă; felul în care încercăm să o depășim este defectuos. Crearea unei noi mentalități este unica și cea mai bună modalitate de remediere. Și scopul absolut al acestei cărți.

Sper că Søren ar fi de acord.

PARTEA I

De ce avem nevoie de anxietate

Capitolul 1

Ce este (și ce nu este) anxietatea

Dr. Scott Parazynski și restul echipajului navetei spațiale au părăsit atmosfera terestră cu o viteză de 28 165 km/h. Destinația lor era Stația Spațială Internațională, un centru științific, un punct de cotitură în explorarea sistemului solar și cea mai mare structură amplasată în spațiu până acum. Pentru mulți, SSI reprezintă punctul culminant al realizărilor umane.

În 2007, când a avut loc misiunea, Scott era un astronaut cu experiență, având patru zboruri cu navete spațiale la activ și mai multe activități extravehiculare — ieșiri în spațiu — pe orbită. Când și-a încheiat cariera la NASA, era primul om care explorase spațiul cosmic, dar și vârful Muntelui Everest. Este tipul de persoană care își asumă riscuri. Însă această misiune avea o greutate simbolică suplimentară. Avea să se desfășoare după trei ani de amânare din pricina dezastrului anterior al navetei spațiale Columbia, care se dezintegrase la revenirea în atmosferă, eveniment în urma căruia și-au pierdut viața toți cei șapte membri ai echipajului.

Cu toate acestea, Scott și echipa sa au considerat că misiunea merita asumarea acestui potențial pericol. Ei urmau să transporte și să instaleze pe SSI o componentă-cheie de conectare și unificare a laboratoarelor spațiale americane, europene și japoneze, oferind putere suplimentară și suport vital și extinzându-i în mod semnificativ dimensiunea și capacitățile.

După o săptămână de instalări și reparații de rutină, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Scott împreună cu un coleg din echipaj tocmai instalaseră două uriașe panouri solare generatoare de energie. Când panourile au fost deschise și extinse pentru prima dată, un fir de ghidaj s-a agățat, provocând două fisuri mari. Era o problemă serioasă, deoarece avaria împiedica extinderea completă a panourilor și generarea unei cantități suficiente de energie pentru funcționare.

Pentru ca Scott să poată repara celulele solare avariate, echipa a trebuit să improvizeze o legătură excepțional de lungă care să-l securizeze pe Scott de capătul unui braț orbital și apoi să-l conecteze — prins de picioare — de brațul robotic al SSI. Atârnat de acesta, i-au trebuit 45 de minute să se deplaseze pe o distanță de 25 de metri de-a lungul aripii panoului ca să ajungă la celulele deteriorate. Aptitudinile sale de chirurg s-au dovedit cruciale pe parcursul sarcinii dificile de a tăia firul încurcat de sârmă și de a instala stabilizatori pentru consolidarea structurii.

După șapte ore de tensiune, misiunea a fost îndeplinită cu succes. Echipajul de pe SSI și cel de la sol au izbucnit în urale când panourile reparate s-au extins la maximum. O fotografie cu Scott care pare că plutește deasupra panoului portocaliu a devenit o imagine emblematică a explorării cutezătoare a spațiului cosmic. Se pare că această realizare a fost elementul care a inspirat dramatica scenă din filmul Gravity, în care sunt reparate defecțiunile navelor spațiale.

La aproape opt ani de la celebra sa ispravă, am avut imensa plăcere de a fi alături de Scott pe scena evenimentului Brainwave inițiat de Muzeul de Artă Rubin din New York City. Înalt, blond și robust, arată ca un erou american tipic al anilor 1950. Are și atitudinea unui erou, cu un zâmbet destins și o modestie sinceră.

L-am întrebat cum a reușit să-și păstreze calmul în ziua aceea, în care îl despărțea de abisul universului doar costumul de cosmonaut. Cu soarta misiunii pe umerii lui, care fusese secretul acelui succes?

Răspunsul? Anxietatea.

Anxietatea și frica

Probabil că nu mai e nevoie să-ți spun ce e anxietatea.

Este o emoție fundamental umană, un camarad care ne însoțește de pe vremea strămoșului nostru biped Homo Sapiens. Anxietatea ne activează sistemul nervos, făcându-ne agitați și irascibili, dându-ne „fluturi în stomac“, puls rapid și rapiditate în gândire. Derivat din latină și greaca veche din termeni care înseamnă „sufocare“, „încordare“ și „neliniște“, cuvântul „anxietate“ sugerează că, pe lângă faptul că e neplăcută, această reacție este și fizică, și emoțională — ni se pune un nod în gât, corpul e paralizat de frică și mintea încremenită de nehotărâre. Abia în secolul al XVII-lea cuvântul a început să fie folosit în mod uzual în limba engleză ca descriere a gândurilor și sentimentelor recunoscute astăzi ca anxietate: îngrijorare, teamă, neliniște și nervozitate provocate de situații cu rezultat incert.

De cele mai multe ori știi de ce ești anxios: te sună medicul și îți spune că vrea să te programeze pentru o biopsie. Sau ești pe punctul de a susține un discurs de care depinde cariera ta, în fața a 500 de necunoscuți. Deschizi o scrisoare de la fisc prin care ești înștiințat că vei fi supus unui control fiscal. Alteori, anxietatea este mai evazivă, fără o cauză sau direcție clară. Ca o alarmă înnebunitor de persistentă, această stare difuză de neliniște ne semnalează că ceva nu merge bine, dar nu putem găsi sursa declanșării ei.

Generală sau specifică, anxietatea este sentimentul că s-ar putea întâmpla ceva rău, care nu s-a produs încă. Are două elemente-cheie: senzații fizice (neliniște, tensiune, agitație) și psihice (teama, spaima, îngrijorarea că te pândește un pericol). Când aceste elemente sunt asociate, e lesne de înțeles de ce termenul „anxietate“ derivă din „sufocare“. În ce direcție să merg, ce ar trebui să fac? Cum e mai rău, dacă procedez așa, sau invers? Cred că e mai bine să nu fac nimic sau să dispar cu totul.

Anxietatea nu este resimțită doar ca senzație corporală, ci și mentală. Când suntem anxioși, atenția noastră se îngustează, avem tendința de a ne focaliza și orienta spre detalii, de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Emoțiile pozitive au un efect opus: ne extind capacitatea de concentrare, făcându-ne să înțelegem mai degrabă esența unei situații, decât detaliile. Anxietatea tinde, de asemenea, să ne stimuleze mental, să ne pună în gardă și să ne pregătească pentru eventualitatea unor posibilități negative.

Deși în mod obișnuit sentimentul de anxietate este însoțit de teamă, el apare și când ne dorim ceva. Sunt nerăbdător să mă îmbarc în avionul care mă va duce la mult-așteptata vacanță la mare și nu vreau să-mi strice apele vreo întârziere de zbor sau ploaia! Acest tip de anxietate este un frison de surescitare provocat de așteptarea unui eveniment dorit. Pe care totuși nu îl voi simți când merg la petrecerea anuală ai cărei protagoniști sunt, cu siguranță, aceleași personaje care beau prea mult. Știu deja că nu o să mă distrez acolo.