1.png

EDITORI: Silviu Dragomir, Magdalena Mărculescu

DIRECTOR: Crina Drăghici

REDACTARE: Raluca Hurduc

DESIGN: Alexe Popescu

DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban

DTP: Dan Crăciun

CORECTURĂ: Irina Mușătoiu, Oana Apostolescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Lifestyle Publishing SRL.

Titlul original: Love Unfu*ked: Getting Your Relationship Sh!t Together

Autor: Gary John Bishop

Copyright © 2022 by Gary John Bishop

Published by arrangement with HarperOne, an imprint of HarperCollins Publishers.

Copyright © Lifestyle Publishing, 2022 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-789-338-0

ISBN (epub): 9786067893915

Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei

Această carte este dedicată celor care nu mai pot aștepta ca lumea să devină mai bună și se văd nevoiți să o facă ei înșiși mai bună. Bun venit acasă!

Capitolul 1

Ei, uite ce-ai fi avut de câștigat…

Recunoaște.

Îți dorești și tu o viață uimitoare, împlinită și relații de conexiune profundă, despre care doar ai citit, despre care ai auzit, pe care le-ai văzut ori poate la care doar ai visat, nu-i așa? O relație așa cum poate au avut părinții tăi, are prietenul tău sau vezi la televizor. Cineva care să te înțeleagă și pe care să-l înțelegi și cu care totul să fie bine pe lume.

Cu toții vrem acea relație. Dar hai să-ți servesc o doză sănătoasă de realitate abia scoasă din cuptor:

Habar n-ai ce înseamnă o relație autentică semnificativă.

Ia o scurtă pauză și gândește-te la asta. Lasă ideea să te pătrundă. Fă un duș rece de logică.

De ce oare nu poți avea o relație autentică?

Pentru că ți-a fost inoculat idealul, fără să fi învățat nimic despre ce înseamnă cu adevărat a avea o asemenea relație. Vom analiza și vom înțelege împreună ce presupune asta.

Că ai douăzeci sau șaizeci de ani, că te afli într-un mariaj (fericit/nefericit) sau într-un parteneriat, că ieși la întâlniri sau trăiești solitar, poate simți că nu ai noroc în dragoste sau că ai devenit o sperietoare sau poate că relațiile din trecut te-au rănit atât de mult, încât ai ajuns la o amărăciune și o răceală demne de fundul unui săpător de fântâni (mulțumesc de inspirație, Tom Waits), că ești o persoană singură, sufocată, obosită sau pierdută, această carte e scrisă pentru tine.

Știm cu toții ce ne dorim în cele din urmă de la o relație bună, dar cum obținem ce ne dorim? Pentru majoritatea oamenilor, e mai degrabă un joc de-a ne mulțumi cu ce primim, întins pe toată viața, în speranța găsirii „jumătății“; și chiar și atunci când/dacă îți găsești jumătatea, te confrunți cu misterul păstrării magiei suficient timp cât să justifice decenii întregi de investiție.

Ținând cont de toate acestea, poate că ai ajuns în punctul în care te-ai săturat de relații; poate că înoți în relații sau relațiile te sperie de moarte, te frustrează sau te aduc la disperare sau oricare ar fi povestea despre tine, iubire și legătura cu o altă persoană — cartea asta e calea ta către ceva cu adevărat fenomenal.

Și da, mă refer și la voi, cei care simțiți că în momentul ăsta vă descurcați de minune. Cartea asta v-ar putea scuti de viitoare experiențe cu inima frântă.

Voi discuta aici despre relația de iubire din cadrul căsniciei, dar nu e musai ca cititorii să fie căsătoriți — sau într-o relație, în general — pentru a înțelege cartea și a-și reinventa poveștile. Când voi spune „căsnicie“ în paginile ce urmează, pur și simplu înlocuiți cu situația personală.

Ah, să nu uit! Cei pe cale să se căsătorească ar face bine să o citească cu maximum de atenție și să se asigure că și partenerii o citesc. Le va schimba întreaga istorie.

Dar dacă ai ajuns la cartea asta căutând soluții pentru mai știu eu ce problemă ai cu soțul/soția/prietenul/iubita și așa mai departe, să știi că nu o vei găsi aici. Vei găsi, în schimb, cel puțin inițial, problema numită tu și cum îți influențează ea relația cu persoana cea mai importantă din viața ta. Nu e un joc al găsirii vinovaților (ca și cum asta ar ajuta la ceva), ci mai degrabă o descoperire a tuturor modurilor greșite în care operezi chiar tu. După ce-ți vei fi croit drum prin această mică mlaștină, îți vom crea o structură reală prin care să poți începe o relație minunată cu cineva.

Relațiile sunt peste tot în jurul nostru

Hai să fim cât se poate de sinceri. Care sunt relațiile sensibile din viața ta în momentul ăsta? Care e relația care ți-a venit în minte când ți-am pus întrebarea? Da, și aia. În situațiile acelea există ceva în desfășurare, ceva ce s-ar putea să nu fie clar pentru tine. Întreaga ta viață este o funcție a relațiilor. Întreaga viață. Viața ta amoroasă, cariera, hobby-urile, animalele de companie, partenerii, succesul. Totul se reduce la relații.

Prima e relația cu părinții, atât cea din trecut, cât și cea din prezent. Știm cu toții că asta e relația care ne poate da peste cap complet.

Apoi e relația cu soțul sau soția, din prezent sau viitor — felul în care vă înțelegeți (sau nu) îți va afecta viața de zi cu zi în următorii zece, douăzeci sau optzeci de ani, din prima clipă a dimineții, până când vă băgați îmbrățișați (sau bosumflați) seara în pat.

Apoi, relația cu șeful și colegii de muncă. Sunt nemernici? Te porți, la rândul tău, ca un nemernic? În cazul ăsta, ia-ți gândul de la promovarea la care visai.

Pe urmă, e relația cu cel mai bun prieten. Oh, timpul petrecut împreună, râsul, lacrimile! Dar mai există și prieteni mai puțini buni. Și cunoștințe îndepărtate cu care uneori te intersectezi la sală. Oare cum se numeau?

Și nu se oprește aici. Mai e și dentistul tău. Pro­prietarul. Șoferul eroic care-ți livrează toate porcăriile pe care le cumperi de pe Amazon.

Iar apoi, sunt și non-umanii. Câinele, pisica, ham­sterul tău. Câinele vecinului tău, pasărea pe care o vezi mereu pe crengile copacului din fața ferestrei. S-ar putea să nu vorbești cu ei — ori cel puțin ei să nu-ți răspundă. Dar tot relație e.

Mai mult, rețeaua relațiilor tale se extinde și la obiecte. Ai o relație cu mașina, casa, ba uneori și cu perechea ta preferată de pantofi. Vom folosi aici termenul „relație“ în sensul său mai larg, pentru a numi conexiunea ta cu obiecte, locuri, chiar și idei.

Ai o conexiune cu locul în care te-ai născut. Cu mâncarea care-ți place cel mai mult. Iar unii dintre noi, probabil vei fi de acord, sunt nițel prea conectați cu telefoanele lor mobile inteligente.

Conștiința ta este o funcție a tuturor lucrurilor pe care le conștientizezi, așa că ai un fel sau altul de relație cu toate lucrurile pe care le conștientizezi.

Uite, în clipa asta ai o relație cu mine, fie că citești volumul sau asculți cartea audio. Poate că gândești „Hei, îmi place tipul ăsta“ sau „Ah, ce abureli“.

Chiar și relațiile care ne lipsesc sunt o formă de relație. Încă mai ai o relație cu foștii parteneri, chiar dacă n-ai vorbit cu ei de ani de zile. Și singurătatea e o formă de relație. Relaționezi cu un celălalt semnificativ prin absența sa. Ai o relație definită de absență.

Uite ce trebuie să înțelegi: orice element al vieții tale este îmbibat într-o asemenea măsură de relațiile tale, încât calitatea acestor relații îți dictează calitatea vieții. Îți merge pe cât de bine le merge relațiilor tale, iar cheia succesului tău constă în abilitatea de a dobândi libertatea și controlul asupra cârligelor și declanșatorilor prezenți în situațiile tale de viață.

Iar dacă povestea ta insistă pe ideea că nu te pricepi la relații, atunci, nu mai e nimic de făcut. E atât de simplu!

Iată sfatul meu: Revino-ți! Repede.

Ce ne așteaptă în continuare

Am vrut de multă vreme să scriu o carte despre relații, dar am știut că trebuie scrisă la momentul potrivit. Aproape tot ce am scris până acum și-a propus să te așeze pe un fel de traiectorie de viață pozitivă, împreună cu înțelegerea fundamentală a lucrurilor care te fac să reacționezi. Dacă nu ai citit celelalte cărți, să le citești! Sunt intense și revelatorii și vor adăuga în trusa ta de scule existențiale instrumente puternice, nu pixuri și agrafe. Nu contează în ce ordine le citești, doar citește-le!

Ce-ar fi dacă ai avea o schemă de instrucțiuni pentru relații, care să funcționeze mulțumitor și clar? Ce-ar fi dacă ne-am croi calea prin ceața misterului și prin harababura de gânduri și comportamente automate pentru a te ajuta să capeți controlul?

Înainte de a trece la asta, să ne limpezim cu un scurt rezumat al lucrurilor pe care NU le vom aborda în descâlcirea acestui subiect aparent încâlcit:

Dacă îți voi oferi sfaturi ca să comunici mai bine? Nu. Prea superficial. Vei încerca practic să obții ponturi despre cum să-ți gestionezi propriul punct de vedere. Schimbă-ți perspectiva și se va modifica și comunicarea.

Poate vei obține ceva idei despre cum ai putea să-l schimbi sau să-l tolerezi pe partenerul tău? Nu. Totul despre „ceilalți“. Vezi mai sus.

Ceva informații despre tipurile de personalitate (inclusiv chestiile la modă acum despre narcisici?). Nu. Sunt complet uzate și plictisitoare și sugerează un context în care vei juca rol de victimă. Deși nu e nicio rușine să recunoști că ai fost victimă într-o situație, nu e un stil de viață viabil, nici măcar la modul triumfalist, indiferent cât ai încerca sau ar încerca alții să te convingă de contrariu.

O resursă pentru vindecarea traumelor din trecut? Nu. Deși importantă, vindecarea traumelor nu are legătură cu ce facem noi aici.

Un ghid pentru iertare? Nu (deși am acoperit acest subiect pe larg în celelalte cărți, așa că… nu ai nicio scuză).

Ceva pentru frica de angajamente, rude băgăcioase sau supărări în familie, infidelitate (trecută sau prezentă), necazuri financiare, relații sexuale bizare (bizare pentru tine), neînțelegeri morale, deconectări etice și toate celelalte care gravitează în jurul acestei categorii? Nu. Nimic din toate acestea, deși lucrurile pe care le vei descoperi ar putea să-ți limpezească mare parte din aceste probleme și să facă, în sfârșit, mai accesibilă calea către o conexiune importantă.

Ce facem noi aici? Bună întrebare! Aici ne ocupăm de tine. Mai exact:

• cum relaționezi;

• de ce par relațiile tale să se desfășoare previzibil;

• cum îți influențează asta viața;

• în cele din urmă, dar cel mai important, cum îți poți reinventa complet și pentru totdeauna relațiile.