Dedic această carte celor două familii cărora le datorez cariera mea științifică:

În primul rând, soțului meu, Cullen, fiului meu, Cormac, și părinților mei, Bev și Ray

În al doilea rând, familiei mele academice: mentorului meu, Max; colegilor mei îndrumați de Max și colaboratorilor noștri, John, Todd, Dolly și Modupe; colaboratoarei mele apropiate, Angela; și învățăceilor mei, Hengchen, Edward, Erika și Aneesh

Prefață

Înainte s-o întâlnesc pe Katy, iată ce auzeam de la colegii care o cunoșteau bine.

„Cea mai inteligentă persoană pe care o știu.“

„Extraordinar de productivă. O să te simți leneșă pe lângă ea.“

„E ca o mașinărie. Ce fac eu într-o săptămână, ei îi iese într-o zi.“

O fi Katy Milkman un supraom?

Fiindcă acum mă număr și eu printre colegii ei muți de admirație, pot să vă spun că, în multe sensuri, Katy chiar este cea mai inteligentă persoană pe care am întâlnit-o, de departe cea mai productivă și, recunosc, cu realizări care, prin comparație, îmi dau senzația că eu mă mișc cu încetinitorul.

Însă Katy nu e un supraom, ci felul de om la care aspiră oricare dintre noi și în care — după cum ne arată ea în cartea de față — ne putem transforma: un om super.

Altfel spus, Katy Milkman e expertă în natura umană. A înțeles cum să-și alinieze acțiunile la scopuri și visuri. Indiferent ce ocupație nouă încearcă, chiar dacă dă greș la început, învață în scurt timp cum să procedeze mai bine și să se miște mai repede și mai eficient. Ca cercetătoare de renume mondial a comportamentului uman, care a studiat încă de la începutul carierei această problematică, înțelege cât de greu e uneori să fii om și cum putem să ne trăim mai bine viața, în cel mai profund sens.

Deși nu mi-a fost vizibil de la începutul prieteniei noastre, acum știu că și Kate se confruntă cu aceleași slăbiciuni care ne afectează pe toți. I-ar plăcea să mănânce prăjituri și chipsuri în loc de mere și spanac. Ar prefera să piardă vremea, decât să se apuce de treabă. Uneori îi dă ghes nerăbdarea sau se înfurie.

Ingineră prin formație și prin temperament, Katy abordează toate aceste provocări ca pe probleme care așteaptă soluții. Și tocmai această mentalitate cred că o face pe Katy un super om.

Cu alte cuvinte, Katy a învățat că secretul unei vieți mai bune nu constă în eradicarea impulsurilor care ne fac umani, ci în înțelegerea și păcălirea lor. Ori de câte ori e posibil, ar fi bine să le obligăm să lucreze în favoarea, nu în detrimentul nostru.

În ceea ce mă privește, lecțiile oferite de Katy mi-au îmbunătățit viața enorm. Reușesc mai des să fac cei 10 000 de pași zilnici. Scriu e-mailuri mai repede. În nenumărate feluri, m-a ajutat să găsesc trucuri prin care să îmi fac viața mai ușoară și mai bună.

Multe dintre lecțiile împărtășite de Katy în această carte s-au desprins din munca noastră în cadrul proiectului Behavior Change for Good Initiative (Inițiativa pentru schimbări bune și definitive) — un proiect ambițios pe care îl coordonăm de cinci ani, cercetând resorturile necesare schimbării obiceiurilor. Am studiat noi moduri de a crește frecventarea sălilor de sport, donațiile caritabile, ratele de vaccinare și performanța școlară și am dezvoltat noi metode de afirmare a științei schimbărilor comportamentale. Este însă o problematică prea dificilă pentru a fi abordată de două persoane, așa că eu și Katy am format o echipă cu peste o sută de intelectuali de marcă din întreaga lume, fiecare cu propriul parcurs profesional, reprezentând domenii precum economia, medicina, dreptul, psihologia, sociologia, neuroștiințele și informatica. Veți afla din cartea de față nu doar despre munca lui Katy sau despre activitatea tandemului nostru, ci și despre realizările numeroșilor și remarcabililor noștri colaboratori.

Orice carte e un soi de conversație între cititor și autor. Astfel, trebuie să fim exigenți în alegerea cărților pe care le citim. Timpul este limitat și ne dorim un partener de discuție care ne poate învăța ceva ce nu știam. Apoi, am vrea ca persoana cu care dialogăm să ne fie simpatică, să știm că ne dorește binele, să ne simțim bine împreună.

De aceea vă recomand să citiți cartea până la capăt. Sunt convinsă că și voi, la fel ca majoritatea celor pe care-i cunosc, încercați să schimbați în bine un anumit obicei și probabil că ați încercat deja să-l schimbați de mai multe ori. V-ați întrebat, desigur, de ce este atât de dificil să ajungeți din punctul actual în cel unde vă doriți să fiți.

În paginile acestei cărți, Katy vă va învăța lucruri pe care nu le știați. Veți descoperi cât de important este să alegeți momentul potrivit pentru a introduce un nou obicei în viața voastră. Veți afla apoi că uitarea ucide în tăcere chiar și cele mai înflăcărate promisiuni pe care ni le-am făcut. De asemenea, veți constata că îmbrăcarea acțiunilor dificile în costume amuzante și plăcute este o strategie mult mai bună decât a-ți repeta că sunt foarte importante.

În plus, de-a lungul întregii conversații, o veți auzi adesea pe Katy întrebându-vă ce vă supără, cu umor, căldură și mereu conștientă de propriile-i limite, dar și cu o înțelegere superioară a motivațiilor și comportamentului uman.

Veți simți că dorește în mod autentic să vă ajute să faceți schimbări. Vă veți simți prieteni cu o cercetătoare de talie mondială în domeniul științelor comportamentale, care vă însoțește pe drumul vostru către schimbare, ajutându-vă să vă cunoașteți mai bine și să deveniți la rândul vostru super oameni.

Veți pune în practică unele dintre ideile recomandate și vă veți întreba cum de nu v-ați gândit până acum la ele. Treptat, veți deprinde o abordare generatoare de strategii la care nu s-a gândit încă nici măcar Katy.

Într-o bună zi, cei care fac cunoștință cu voi se vor întreba dacă sunteți imuni la impulsurile și conflictele care îi chinuie pe alții. Poate vă vor complimenta pentru productivitatea voastră fenomenală și vă vor întreba cum ar putea și ei să facă mai multe lucruri în decursul unei zile.

Atunci veți dori, poate, să le faceți cunoștință cu prietena voastră Katy. „Citește asta“, veți spune cu un surâs de cunoscător. „Cu toții ne străduim să ne aliniem acțiunile la dorințe. Și eu am dus lupta asta, până am învățat cum să abordez fiecare impas din viață ca pe o problemă specifică, cu soluții specifice.“

Îi veți asigura că secretul unei vieți mai bune nu este să fii supraom, o ființă lipsită de dorințe, excentricități sau vulnerabilități, ci să devii foarte priceput la rezolvarea problemelor cu ajutorul celor mai recente descoperiri științifice.

Sunt convinsă că lectura acestei cărți poate fi un nou început pentru voi și mă bucur tare mult că sunteți gata să porniți la drum.

Angela Duckworth

Introducere

Era începutul anului 1994 și cariera tenismenului Andre Agassi începea să se abată periculos de la traseul stabilit. Lui Agassi i se spusese toată viața că va intra în istorie drept unul dintre cei mai mari reprezentanți ai sportului alb. În 1986, când împlinise 16 ani și intrase în circuitul profesionist1, comentatorii îl lăudaseră pentru talentul nativ, impresionați de capacitatea sa incredibilă de a prelua controlul asupra punctelor și de a returna mingi aparent imposibile. Însă, în 19942, Agassi era celebru nu pentru rezultatele strălucite de pe teren, ci pentru aspectul lui exterior și atitudine. Într-un mediu sportiv sinonim cu eleganța, Agassi purta jeanși rupți și tricouri multicolore la turnee. Avea plete și cercel. Înjura ca un birjar pe teren. Ca să fie totul limpede, apăruse și într-o reclamă stridentă la Canon, sub sloganul provocator „Imaginea e totul“3.

În privința tenisului, însă, Agassi nu se ridica deloc la înălțimea așteptărilor. Pierdea adesea în primele etape ale turneelor, în fața unor jucători mai slabi decât el: un eșec în primul tur al unui modest turneu de pregătire din Germania4, o eliminare în turul al treilea într-un turneu de Mare Șlem5. Cădea tot mai jos în clasamentul mondial, de la locul 7 la 22 și apoi la 316. Antrenorul care lucra cu el de zece ani îl abandonase recent7, fără un anunț oficial; de fapt, Agassi aflase știrea din presă8. Începuse să spună în stânga și în dreapta că urăște tenisul.

Agassi avea nevoie de o schimbare.

Așa se face că îl regăsim într-o seară luând cina la Porto Cervo9, unul dintre restaurantele favorite de lângă Miami, alături de Brad Gilbert, un alt tenismen profesionist. Abordarea lui Gilbert era diametral opusă față de a lui Agassi: metodică, migăloasă și lipsită de eleganță. Însă, deși îi lipsea talentul evident al lui Agassi, Gilbert, acum în vârstă de 32 de ani10, se menținea de ceva vreme printre primii 20 de jucători din lume și chiar ajunsese pe locul 4 mondial în 199011, spre surprinderea pasionaților de tenis. Cu doar câteva luni înainte de cina de la Porto Cervo, Gilbert își descrisese în detaliu abordarea neobișnuită a jocului de tenis12 într-o carte devenită imediat bestseller și intitulată Winning Ugly (Cum să câștigi urât).

Cartea lui Gilbert fusese factorul declanșator care a condus la cina celor doi. După ce a citit-o, managerul lui Agassi și-a încurajat clientul debusolat să stea de vorbă cu Gilbert13. Agassi avea nevoie de un nou antrenor și managerul lui a intuit că Gilbert, ajuns deja la o vârstă potrivită retragerii din circuitul profesionist, putea fi omul care să reușească relansarea carierei mai tânărului coleg. Agassi acceptase întâlnirea, însă, după cum avea să relateze în strălucita sa autobiografie Open apărută în 2009*, cu destul scepticism.