1.png

Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Magdalena Mărculescu

Director:

Crina Drăghici

Redactor:

Aurelia Năstase

Design:

Alexe Popescu

Director producţie:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Gabriela Chircea

Corectură:

Lorina Chițan

Rodica Petcu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Lifestyle Publishing SRL.

Titlul original: The Telomere Effect: A Revolutionary Approach to Living Younger, Healthier, Longer

Autori: Elizabeth Blackburn, Ph.D. și Elissa Epel, Ph.D

Copyright © 2017 by Elizabeth Blackburn and Elissa Epel

Ilustrații de Colleen Patterson/ Colleen Patterson Design

Copyright © Lifestyle Publishing, 2017 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-789-076-1

ISBN (epub): 9786067891171

Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei

Cartea aceasta își propune să te ajute să înțelegi noua știință a telomerilor și să iei decizii informate în privința stilului de viață. Trebuie să-ți consulți cu regularitate medicul în probleme de sănătate și îndeosebi orice simptom care ar putea necesita un diagnostic sau îngrijire medicală.

Dedic această carte lui John și Ben, luminile vieții mele, care fac pur și simplu ca totul să merite osteneala.

— EHB

Dedic această carte părinților mei, David și Lois, care sunt o sursă de inspirație pentru felul în care au trăit din plin și într-o manieră dinamică, ajunși acum aproape de cel de-al nouălea deceniu de viață, și lui Jack și Danny, care îmi fac celulele să vibreze de fericire.

— ESE

Nota autorilor

De ce am scris această carte

Cu o durată a vieții de 122 de ani, Jeanne Calment a fost una dintre cele mai longevive femei din istorie. La 85 de ani, a început să practice scrima. Trecuse de 100 de ani, dar încă mergea cu bicicleta.1 La împlinirea centenarului, s-a plimbat prin orașul natal, Arles, din Franța, ca să le mulțumească celor care îi adresaseră urări.2 Pofta de viață a lui Jeanne Calment sintetizează ceea ce ne dorim cu toții: o viață sănătoasă până la final. Îmbătrânirea și moartea sunt adevăruri imuabile ale vieții, dar felul în care trăim până în ultima zi nu este. Depinde de noi. Putem trăi mai bine și mai împlinit acum și în anii de mai târziu.

Domeniul relativ nou al științei telomerilor are implicații profunde, care ne pot ajuta să atingem acest obiectiv. Aplicarea ei poate reduce bolile cronice, contribuind la starea de bine până la nivelul celular și pe toată durata vieții. Am scris cartea aceasta pentru ca astfel de informații importante să ajungă la tine.

Vei găsi aici un nou mod de gândire despre îmbătrânirea oamenilor. Potrivit concepției științifice curente, predominante privind îmbătrânirea, ADN-ul din celulele noastre se deteriorează progresiv, ceea ce le face să îmbătrânească ireversibil și să ajungă disfuncționale. Dar care ADN este deteriorat? De ce s-a deteriorat? Deocamdată, nu se cunosc răspunsurile complete, însă indiciile sugerează acum cu tărie că telomerii ar fi suspecții principali. Bolile pot părea distincte deoarece implică organe și părți ale corpului foarte diferite. Dar ultimele descoperiri științifice și clinice s-au cristalizat într-un concept nou. Telomerii din tot corpul se scurtează odată cu înaintarea în vârstă, iar acest mecanism de bază contribuie la majoritatea bolilor bătrâneții. Telomerii explică modul în care ne epuizăm capacitatea de refacere a țesuturilor (denumită senescență replicativă). Există și alte moduri în care celulele devin disfuncționale sau mor prematur, așa cum și alți factori contribuie la îmbătrânire. Dar uzura telomerilor contribuie în mod clar și de timpuriu la procesul îmbătrânirii și — mai interesant — este posibil ca această uzură să fie încetinită sau chiar inversată.

Am inclus lecțiile desprinse din cercetările privind telomerii în povestea întreagă, așa cum se desfășoară astăzi, într-un limbaj adresat cititorului obișnuit. Până acum, aceste cunoștințe puteau fi găsite doar în articole din publicații științifice, împrăștiate ici și colo. Simplificarea acestui volum de date științifice pentru uzul publicului a fost o mare provocare și responsabilitate. Nu am putut să descriem fiecare teorie sau cale care duce la îmbătrânire ori fiecare subiect cu detalii științifice. Așa cum nu am putut să enunțăm fiecare premisă și declinare de responsabilitate. Aceste aspecte sunt detaliate în revistele științifice în care au fost publicate studiile originale și îi îndemnăm pe cititorii interesați să exploreze acest domeniu fascinant de activitate științifică, din care o bună parte a fost citată în această carte. De asemenea, am scris un articol care acoperă ultimele cercetări din biologia telomerilor, publicat în revista Science, care îți va oferi câteva îndrumări utile privind mecanismele de la nivel molecular.3

Știința este un sport de echipă. Am avut privilegiul de a participa la cercetările științifice alături de o gamă largă de colaboratori din discipline diferite. De asemenea, am avut de învățat de la echipele de cercetători din întreaga lume. Îmbătrânirea umană este ca un joc de puzzle alcătuit din multe piese. De-a lungul deceniilor, fiecare nouă informație a adăugat o parte importantă la întreg. Înțelegerea telomerilor ne-a ajutat să vedem cum se asamblează piesele — modul în care celulele îmbătrânite pot provoca gama vastă de boli ale bătrâneții. În cele din urmă, s-a conturat o imagine atât de convingătoare, încât am considerat că este important s-o facem cunoscută unui număr cât mai mare de oameni. În momentul de față, putem spune că am înțeles foarte bine cum pot fi menținuți telomerii, de la nivelul celulelor la cel al societății, și ce poate să însemne asta pentru viața oamenilor și a comunității. Îți vom face cunoscută biologia telomerilor, legătura acestora cu bolile, cu sănătatea, cu modul în care gândim și chiar cu familiile noastre și comunitățile de care aparținem. Adunând piesele, aplicând cunoștințele despre factorii care afectează telomerii, am ajuns la o concepție mai interconectată despre lume, pe care o prezentăm în ultima secțiune a cărții.

Un alt motiv pentru care am scris această carte este ca să te ajutăm să eviți riscurile potențiale. Interesul pentru telomeri și îmbătrânire crește exponențial și, chiar dacă în domeniul public au ajuns și informații bune, unele dintre ele sunt eronate. De exemplu, se afirmă că unele creme și suplimente pot alungi telomerii, crescând astfel longevitatea. Aceste tratamente, dacă ar funcționa cu adevărat în organism, ar putea să crească riscul de cancer sau ar avea alte efecte periculoase. Pur și simplu avem nevoie de studii mai ample și de durată mai lungă pentru a evalua riscurile potențiale. Există alte metode cunoscute pentru a îmbunătăți longevitatea celulelor fără riscuri și am încercat să le includem aici pe cele mai bune. Nu vei găsi în aceste pagini tratamente cu efecte instantanee, dar vei afla anumite idei, susținute de cercetările științifice, care să te ajute să duci o viață sănătoasă, lungă și împlinită. Deși este posibil ca unele să nu ți se pară cu totul noi, înțelegerea profundă a rațiunilor ascunse în spatele lor ar putea să-ți schimbe felul în care îți trăiești zilele.

În sfârșit, vrem să știi că niciuna dintre noi nu are vreun interes în companii care vând produse legate de telomeri sau care oferă testări ale telomerilor. Dorința noastră este să sintetizăm cele mai bune informații — așa cum se prezintă astăzi — și să le punem la dispoziția oricui le-ar putea găsi utile. Aceste studii reprezintă un mare pas înainte în înțelegerea îmbătrânirii și a prelungirii tinereții și vrem să le mulțumim tuturor celor care au contribuit la cercetările prezentate aici.

Cu excepția „povestirii didactice“ care apare pe prima pagină a introducerii, istorisirile din această carte sunt inspirate din experiențele unor oameni reali. Le suntem profund recunoscătoare celor care ne-au relatat situațiile lor. Pentru a le proteja intimitatea, am schimbat unele nume și detalii de identificare.

Sperăm ca această carte să le fie utilă tuturor celor care pot beneficia de pe urma acestor descoperiri fascinante.

Introducere

Povestea celor doi telomeri

E o dimineață răcoroasă de sâmbătă la San Francisco. Două femei stau la o masă pe terasa unei cafenele, bând cafea fierbinte. Cele două prietene și-au găsit aici refugiul față de casă, familie, muncă și listele cu lucruri de făcut, care niciodată nu se scurtează.

Kara vorbește despre cât de obosită se simte. Despre cât de obosită e mereu. N-o ajută nici faptul că prinde toate răcelile care circulă prin birou sau că, în mod inevitabil, răcelile se transformă în infecții sinuzale nenorocite. Sau că fostul ei soț „uită“ mereu când îi vine rândul să ia copiii de la școală. Sau că șeful ei arțăgos de la firma de investiții o dojenește chiar în fața subalternilor ei. Și, uneori, când stă întinsă în pat noaptea, inima Karei începe să bată nebunește, scăpată de sub control. Senzația durează doar câteva secunde, dar Kara rămâne trează mult timp după trecerea crizei, îngrijorată. Poate că e doar stresul, își spune ea. Sunt prea tânără să am probleme cu inima, nu-i așa?

— Nu-i corect, îi zice, oftând, Lisei. Suntem de aceeași vârstă, dar eu arăt mai bătrână decât tine.

Are dreptate. În lumina dimineții, Kara e trasă la față. Când se întinde după ceașca de cafea, se mișcă cu grijă, de parcă ar durea-o ceafa și umerii.

În schimb, Lisa e plină de viață. Ochii și pielea îi strălucesc; este o femeie cu energie mai mult decât suficientă pentru activitățile zilnice. În plus, se simte bine. La drept vorbind, Lisa nu se gândește prea mult la vârsta ei, exceptând recunoștința pentru că e mai înțeleaptă acum decât altădată în privința vieții.

Privindu-le pe amândouă, una lângă cealaltă, ai crede că Lisa e într-adevăr mai tânără decât prietena ei. Dacă ai putea arunca o privire sub pielea lor, ai vedea că, în unele privințe, diferența e și mai mare decât pare. Cronologic, cele două femei sunt de aceeași vârstă. Biologic, Kara e cu decenii mai bătrână.

Are Lisa vreun secret — creme de față scumpe? Trata­mente cu laser la cabinetul de dermatologie? Gene bune? O viață lipsită de dificultățile cu care prietena ei pare să se confrunte an după an?

Nicidecum. Lisa are parte de numeroși factori de stres.