EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Magdalena Mărculescu

DIRECTOR:

Crina Drăghici

REDACTARE:

Constantin Piştea

DESIGN:

Alexe Popescu

DIRECTOR PRODUCȚIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Răzvan Nasea

CORECTURĂ:

Irina Mușătoiu

Elena Bițu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Lifestyle Publishing House SRL.

Published by arrangement with HarperBusiness, an imprint of HarperCollins Publishers.

Titlul original: ULTRALEARNING: Master Hard Skills, Outsmart the Competition, and Accelerate Your Career

Autor: Scott H. Young

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.lifestylepublishing.ro

ISBN (print): 978-606-789-200-0

ISBN (epub): 978-606-789-326-7

Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei

Cuvânt-înainte

Relația mea cu Scott Young a început la mijlocul lui 2013. Pe 10 iulie i-am trimis un e-mail ca să-l întreb dacă vrea să stabilim o discuție la telefon pentru luna următoare. Ne cunoscuserăm la o conferință cu câteva zile mai devreme și speram să fie dispus să continuăm conversația.

„Posibil“, a răspuns el. „Voi fi în Spania atunci și s-ar putea să aibă întâietate proiectul meu următor, concentrat pe învățarea limbilor străine.“

N-a fost răspunsul la care speram, dar mi s-a părut rezonabil. Când călătorești în străinătate, e mai greu să-ți gestionezi discuțiile, așa că era de înțeles dacă voia să-l aștept până se întorcea. Peste puțin timp, însă, am aflat că nu va reveni deloc prea curând și că nu schimbările de fus orar, nici conexiunile proaste de Internet vor fi cele care ne vor amâna conversația.

Nicidecum: avea să fie greu să-l prind pe Scott, pentru că plănuia să nu scoată niciun cuvânt în engleză timp de un an întreg.

Așa a început relația mea cu Scott Young și devotamentul lui față de ultraînvățare. Pe parcursul următoarelor 12 luni, am schimbat sporadic e-mailuri cu Scott, care călătorea în Spania, Brazilia, China și Coreea, și încerca să capete competențe de conversație în fiecare dintre limbile respective. S-a ținut de cuvânt: abia în vara următoare, în 2014, ne-am găsit timp pentru un schimb periodic și am început să pălăvrăgim unul cu celălalt o dată la câteva luni.

De fiecare dată, așteptam cu nerăbdare discuțiile mele la telefon cu Scott — în primul rând, din rațiuni egoiste. Unul dintre interesele mele de bază, ca autor, este știința de a căpăta obiceiuri bune și a scăpa de cele proaste. Cineva ca Scott, care se vedea cu ochiul liber că își stăpânea obiceiurile, era exact genul de persoană care-mi putea da câteva lecții utile. Și fix asta s-a și întâmplat. Nu cred să-mi amintesc încheind o discuție cu Scott fără să fi învățat ceva în ora aceea de vorbit la telefon.

Ceea ce nu înseamnă că intuiția lui m-ar fi luat prin surprindere. Scott era deja pe radarul meu, încă de când ne cunoscuserăm la conferința aceea din 2013. Se catapultase deja într-o aură de faimă pe internet, cu un an înainte, după ce învățase toată programa disciplinei de știința calculatoarelor de la MIT* și luase toate examenele finale în mai puțin de un an — patru ani de cursuri, în mai puțin de 12 luni. Văzusem materialul TEDx Talk care îi rezuma experiența și citisem câteva dintre articolele lui despre învățare și autoperfecționare, înainte să-l caut și să-l găsesc la conferință.

Ideea de a te angrena într-un proiect ambițios — cum ar fi să studiezi o programă de licență de la MIT într-un singur an sau să înveți o limbă străină nouă la fiecare trei luni — le inspiră admirație multor oameni. Firește că mi s-au părut fascinante aceste proiecte îndrăznețe. Dar mai era ceva la proiectele lui Scott care avea rezonanță pentru mine, la un nivel mai profund: avea o înclinație subiectivă spre acțiune.

Iată un lucru pe care dintotdeauna l-am apreciat la abordarea lui Scott și pe care tu, cititorul acestei cărți, cred de asemenea că-l vei aprecia. Scott nu vrea doar să absoarbă pur și simplu cunoaștere, așa, ca un burete. Voia și să pună la treabă această cunoaștere. Abordarea învățării cu pasiune și dorință de acțiune este un semn distinctiv al procesului parcurs de Scott. Abordarea aceasta mi se pare atrăgătoare, în parte, pentru că văd tipare similare în propria-mi viață și carieră. Unele dintre cele mai semnificative experiențe au fost rezultatele învățării intense autodirijate.

Deși nu cunoșteam termenul de ultraînvățare la data respectivă, unul dintre primele mele proiecte de ultraînvățare a fost fotografia. La sfârșitul anului 2009, am plecat în Scoția pentru câteva luni. Era prima dată când locuiam în altă țară și, date fiind peisajele splendide din zona muntoasă scoțiană Highlands, m-am gândit că ar fi cazul să-mi cumpăr un aparat foto decent. Chestia la care nu mă așteptam, totuși, a fost să mă îndrăgostesc de procesul în sine al fotografiatului. Ce a urmat a fost una dintre cele mai creatoare perioade ale vieții mele.

Am învățat fotografia printr-o varietate de metode. Am studiat portofoliile unor fotografi celebri. Am făcut pe cercetașul în căutarea unor locuri și perspective irezistibile. Dar, mai presus de toate, am învățat printr-o metodă foarte simplă: am făcut peste 100 000 de fotografii în acel prim an. Nu m-am înscris la niciun curs de fotografie. N-am citit cărți despre cum să devin un fotograf mai bun. Pur și simplu m-am dedicat experimentării neobosite. Această abordare de tip „înveți făcând“ întruchipează unul dintre capitolele mele preferate din această carte și cel de-al treilea principiu al ultraînvățării, așa cum o concepe Scott: directețea.

Directețea este demersul de a învăța ceva, făcând direct lucrul pe care vrei să-l înveți. În principiu, înseamnă îmbunătățire prin practică activă, și nu prin învățare pasivă. Exprimarea să înveți ceva nou și să practici ceva nou pot părea similare, dar aceste două metode pot să producă rezultate fundamental diferite. Învățarea pasivă creează cunoaștere. Practica activă creează deprindere sau abilitate.

Aceasta este o idee pe care Scott o clarifică mai bine și o detaliază în capitolul 6: directețea duce la dezvoltarea abilității. Poți să te documentezi citind cele mai bune instrucțiuni despre tehnica băncii de forță, dar singurul mod în care îți poți dezvolta forța este prin practica ridicării greutăților. Poți să citești toate best-sellerurile în materie de vânzări, dar singurul mod în care vei câștiga clienți este prin practica vizitelor de vânzare. Învățarea poate fi foarte utilă, bineînțeles, dar există pericolul ca absorbirea de noi informații să fie deconectată de la procesul perfecționării unei noi abilități. Poți să știi absolut toate datele concrete despre o anume activitate, dar să-ți lipsească în continuare competența din viața reală, pentru că nu ai desfășurat-o practic.

Scott înțelege dificultatea învățării efective a unor noi abilități. Eu îl respect nu numai pentru calitatea modului cum scrie, ci și pentru simplul fapt că este un practician al propriilor idei. Nici n-aș putea sublinia îndeajuns cât de important e acest lucru: își pune pielea la bătaie. Multe idei sună genial pe hârtie, dar capotează în lumea reală. Vorba ceea: „În teorie, nu există nicio diferență între teorie și practică. În practică, există“.**

Revenind la povestea mea cu fotografia, n-a durat mult până să-și arate roadele efortul meu susținut de practică directă. La câteva luni după ce îmi cumpărasem aparatul de fotografiat, am plecat în Norvegia și m-am aventurat dincolo de Cercul Arctic, ca să prind o imagine cu aurora boreală. Nu mult după aceea, am fost desemnat finalist pentru premiul „Travel Photographer of the Year“, grație acelei imagini cu Luminile Nordului. Un rezultat surprinzător, dar și o mărturie despre cât de mari progrese poți face într-o perioadă scurtă, dar intensă, de învățare.

N-am urmat niciodată o carieră ca fotograf. A fost un proiect de ultraînvățare pe care l-am făcut pentru amuzament și satisfacție personală. Dar câțiva ani mai târziu, cam pe când l-am cunoscut pe Scott, am început altă perioadă de învățare intensă, având în minte un rezultat ceva mai utilitar: voiam să devin întreprinzător și mă gândeam că scrisul ar putea fi o cale prin care să ajung acolo.

Din nou, alesesem un domeniu în care nu prea aveam experiență. În familia mea nu existau întreprinzători, iar la colegiu nu urmasem decât un singur curs de limba engleză. Citind însă cartea lui Scott, Ultraînvățarea, am rămas uluit să constat că Scott explica acolo, aproape pas cu pas, procesul pe care eu îl urmasem ca să ajung de la întreprinzător nedovedit la autor de best-selleruri.

Principiul #1: Metaînvățare — Am început prin a studia alți bloggeri și autori apreciați de public. Metodele lor m-au ajutat să-mi alcătuiesc o hartă de parcurs pentru ce aveam de făcut ca să devin un scriitor de succes.

Principiul #2: Concentrare — M-am apucat de scris ca ocupație cu normă întreagă aproape de la bun început. În afară de câteva proiecte de colaborare pe care le-am făcut ca să-mi plătesc facturile, marea majoritatea a timpului mi-am petrecut-o citind și scriind.

Principiul #3: Directețe — Am învățat să scriu scriind. Mi-am fixat un program, să scriu un nou articol în fiecare zi de luni și de joi. Pe parcursul primilor doi ani, am produs peste 150 de eseuri.

Principiul #4: Exercițiu — Am descompus sistematic fiecare aspect al demersului de a scrie un articol — titlul, fraza introductivă, paragrafele de tranziție, relatarea și așa mai departe — și am alcătuit tabele în Excel pline cu exemple din fiecare asemenea segment. Pe urmă am pornit să-mi testez și să-mi perfecționez capacitatea de a executa fiecare mic aspect al sarcinii mai ample.

Principiul #6: Feedback — Le-am scris personal câte un e-mail fiecăruia dintre primii 10 000 de oameni care s-au abonat la newsletterul meu, ca să-i salut și să le cer părerea despre cum scriu. Nu am provocat vreo creștere la scară, dar am avut multe de învățat, pentru început.

… Și așa mai departe.

Ce vreau să spun e că metoda lui Scott funcționează.