1.png

EDITORI:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

DIRECTOR:

Crina Drăghici

REDACTARE:

Andreea Tudorică

DESIGN:

Alexe Popescu

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Gabriela Anghel

CORECTURĂ:

Lorina Chițan

Oana Apostolescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Lifestyle Publishing House SRL.

Copyright © 2020 by Vishen Lakhiani

This translation published by arrangement with Rodale Books, an imprint of Random House, a division of Penguin Random House LLC

Titlul original: The Buddha and the Badass: The Secret Spiritual Art of

Succeeding at Work

Autor: Vishen Lakhiani

Copyright © Lifestyle Publishing, 2021 pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-789-242-0

ISBN (PDF): 978-606-789-254-3

ISBN (epub): 978-606-789-329-8

Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei

Lui Hayden și Eve. Mai întâi și înainte de toate.

Și familiei mele, Kristina, Roope, Liubov, Mohan, Virgo.

Pentru echipa mea de la Mindvalley și toți autorii și studenții din lumea largă în care trăim pentru a-i fi de folos.

Înainte de a începe…

E bine să știi că această carte s-ar putea să-ți pună la îndoială o parte din convingerile tale profunde referitoare la viață.

Întotdeauna scriu despre un subiect cu intenția de a face valuri. Cu alte cuvinte, vreau să-ți strecor în minte idei noi, care să-și găsească loc în fluxul normal de gânduri pe care le ai când funcționezi pe pilot automat. Conștientizarea te eliberează. Ideile noi, despre care n-ai avut niciodată habar, sunt portaluri care te ajută să devii o versiune mai importantă, mai bună și mai puternică a ta. Iar de asta nu vei beneficia numai tu, ci și familia ta, comunitatea în care trăiești și lumea în ansamblul ei.

Prietenul meu, marele filosof Ken Wilber, a popularizat importanța viziunilor despre lume în lucrarea sa despre teoria integrală. Plecând de la lucrarea respectivă, putem să stabilim că aceia care vor citi cartea de față se vor încadra în una dintre următoarele patru categorii de concepții despre lume. În funcție de concepțiile tale despre lume, te vei simți atras de anumite aspecte ale acestei cărți, în vreme ce altele s-ar putea să te ofenseze.

Ai putea fi un raționalist. Caz în care ideile de business din această carte te vor încânta, dar vei strâmba din nas când vorbesc despre magia minții, a intuiției sau a momentului când îți asculți sufletul.

La fel de bine, ai putea fi un tradiționalist, situație în care o să-ți placă tot ce-ți aduce aminte de credințele tale spirituale, dar te-ai putea simți amenințat când vorbesc despre îndoielile legate de cultură și regulile tradiționale.

Sau ai putea fi un „verde“, ceea ce înseamnă că ai putea fi în același timp dependent de spiritualitate, așa că vei îndrăgi discuțiile despre magie, dar poate c-o să detești fragmentele care vorbesc despre trecerea la acțiune și conducerea unei afaceri.

În sfârșit, ai putea să vezi asta ca un tot întreg. Înseamnă că ai o minte deschisă și poți integra toate aceste concepții despre lume fără să-ți simți egoul amenințat, alegând ceea ce rezonează cu tine. Este modalitatea cea mai productivă de a citi această carte.

Și asta pentru că nu este o carte obișnuită de antreprenoriat sau de afaceri. Lumea se schimbă repede. În 2003, când am început să predau meditația, am fost nevoit să-mi ascund ocupația în fața prietenilor. În prezent, companiile care oferă ore de meditație sunt evaluate la peste un miliard de dolari. Și tot în prezent, când mă întâlnesc cu oameni din eșaloanele superioare ale guvernului, sportului, de la Hollywood, din Silicon Valley și din domeniul afacerilor, aceștia îmi împărtășesc credințele lor spirituale profunde și faptul că nu-și mai văd munca și cariera dintr-un punct de vedere strict material.

Mulți au declarat în mod public acest lucru. Îi mulțumesc vedetei de muzică R&B Miguel, care a relatat într-un interviu în revista Billboard că înainte de concerte folosește Meditația mea în 6 faze (mai multe despre asta în Capitolul 5). Și lui Tony Gonzalez, celebrul jucător de fotbal american, pentru că a făcut același lucru în nenumărate interviuri. De asemenea, și Biancăi Andreescu care, după ce a învins-o pe Serena Williams la Openul american de tenis la doar 19 ani, mi-a susținut munca și cartea în fața presei, amintind că este un instrument de care se folosește. Miliardari și antreprenori importanți îmi vorbesc în privat despre unele dintre ideile controversate din această carte. Iar scopul meu este să transform această conversație într-una publică. Pentru că acum este momentul.

Așadar, această carte își propune să tulbure felul în care vezi tu lumea și să-ți pună la dispoziție instrumentele cu care să schimbi lumea prin schimbările cognitive din mintea ta. Pe scurt, ea creează o transformare. După ce ai văzut modelele repetitive dezvăluite de această carte, nu le mai poți bifa ca fiind nevăzute.

În funcție de concepția ta despre lume, fie vei îndrăgi, fie vei detesta această carte. E în firea lucrurilor. Pentru că ne dezvoltăm prin disconfort sau intuiție. Dar niciodată prin apatie.

Poate că ai găsit cartea aceasta în raionul de business al unei librării. Deși, sincer, nu știu dacă locul ei e cu adevărat acolo. Într-adevăr, se referă la felul în care muncim astăzi — pentru că felul în care muncim este complet defectuos. Dar dă-mi voie să te previn că această carte nu se referă la business în vreunul dintre sensurile convenționale. Este vorba de a-ți transforma felul în care muncești dinspre interior spre exterior, și despre modul în care această schimbare internă se poate revărsa în afară schimbând lumea.

Așadar, ce este această carte? Ea se referă la perfecționarea muncii și a vieții tale, fie că lansezi un start-up, te afli la cârma unei organizații importante sau doar te afli la primul tău loc de muncă. E destinată cuiva care își consumă energia la un job care nu-i hrănește sufletul sau, din contră, cuiva care are o viziune extraordinară pentru compania sa, dar care nu poate să găsească modalitatea prin care s-o dezvolte până la un nivel la care să poată schimba lumea.

Prima mea carte, Codul pentru o minte extraordinară*, a devenit întâmplător o biblie pentru sportivii din toată lumea pentru că explora performanța. Cartea de față explorează lucrul în echipă, conducerea unei afaceri și modul în care lași o urmă în Univers. Mi-aș dori să devină o biblie pentru schimbarea naturii muncii.

Destrămarea Exregulilor (regulile expirate)

Dacă mă cunoști deja, vei înțelege că asta e ceea ce mă definește. Cu toții trăim după un set de reguli cu care suntem condiționați. Aceste convingeri ne sunt inoculate cu forța în minte de părinți, profesori, cultură, guvernanți și media. În Codul pentru o minte extraordinară am creat un nume pentru aceste convingeri: EXREGULI. Înseamnă „reguli expirate“.

Sunt peste tot în jurul nostru. Și, dacă nu le punem la îndoială, ne prind în capcană. Pot să ne văduvească de o versiune mai completă a vieții pe care am putea să o explorăm. Acum a sosit momentul să scapi de exregulile după care te ghidezi de multă vreme în munca ta. De ce? Păi, pentru că, dacă ești un cetățean obișnuit din lumea dezvoltată, la muncă îți petreci 70% din timpul în care ești treaz. Și, dacă ești un om obișnuit, aceste exreguli te fac și să fii nefericit la locul de muncă — iar asta este pur și simplu o stare de lucruri inacceptabilă pentru unica ta viață. Vom mai vorbi despre asta mai târziu.

Eu nu sunt un consultant de business. Dar am fost cândva un antreprenor cu probleme, cu o predilecție pentru punerea la îndoială a regulilor. Experimentând destrămarea unora dinte exregulile tradiționale referitoare la cum ar trebui să se desfășoare munca, am creat o afacere, un loc de muncă și o viață care depășesc limitele extraordinarului.

Propria-mi viață și compania mea au fost laboratorul meu de cercetare. Și am codificat tot ceea ce am învățat aici în pași de tipul cum să. Am învățat că, atunci când munca este în armonie cu ceea ce ne pasionează, încetează să mai fie muncă.

Ce trebuie să înțelegi este că, indiferent de locul în care te afli, ești în posesia unor puteri unice și excepționale pe care trebuie să înveți să le folosești. Obținerea succesului prin muncă asiduă și silință nu este decât un mit modern. În tine se află un spirit și un suflet pe care mulți refuză să le descătușeze în domeniul muncii. Dar asta este o exregulă. Când aducem în ecuația muncii o minte deșteptată, se întâmplă ceva magic.

Acum, hai să aprofundăm acest termen: magic. Unele dintre ideile pe care le împărtășesc în această carte sunt din domeniul spiritualului. Cu alte cuvinte, ele nu pot fi (încă) dovedite prin știință. Voi vorbi despre suflet, intuiție, sincronism și influențarea realității. Păstrează-ți mintea deschisă. În cazul în care crezi că aceste idei nu sunt decât niște prostii, amintește-ți că oameni ca Steve Jobs, pe care îl vedem ca pe unul dintre cei mai mari creatori și directori executivi ai tuturor timpurilor, le-au abordat.

Dacă aceste idei chiar nu rezonează cu tine, dă cartea altcuiva, care ar putea avea beneficii de pe urma ei. Pentru că e important ca aceste idei să fie transpuse în practică. Trebuie să „reparăm“ munca. Funcționăm în cadrul unor modele vechi, perimate. Potrivit unui sondaj Gallup, 85% dintre oamenii care muncesc își detestă jobul. Majoritatea oamenilor trăiesc prestând o muncă pe care n-o îndrăgesc, pentru a câștiga bani care să le permită să ducă o viață pe care n-o îndrăgesc. Mult mai grav este faptul că ei se mint singuri în această privință. Se prefac că le place pe jumătate ceea ce fac ca să câștige un salariu. Dacă niște extratereștri ar urmări ce se întâmplă pe Pământ, și-ar spune: Ce naiba e în neregulă cu ființele astea?

Dintr-o perspectivă per ansamblu, asta înseamnă că, în lumea asta, în fiecare oră a fiecărei zile, 5 369 de oameni mor fără să-și fi împlinit potențialul maxim și fără să se fi bucurat la maximum. Cei mai mulți dintre noi ne amânăm fericirea și visurile personale până mâine, într-o tentativă ca măcar azi să ne păstrăm pe linia de plutire. Ceea ce este o eroare catastrofală. Adevărul de netăgăduit este acesta: Timpul. Nu. Așteaptă.

Dacă citești această carte, aș putea pune pariu că ai aspirații extraordinare.