Pentru Juno

Introducere

Cei mai mulți dintre noi iau contact cu primele mituri despre alimentație în copilărie. Când eram mic, am aflat că anumite alimente mă ajută să cresc mai repede (laptele și cerealele), mă fac deștept (peștele), îmi provoacă acnee (ciocolata) sau mă ajută să am mușchi puternici (carnea și ouăle). Am fost încurajat să mănânc spanac precum Popeye marinarul, dar nu mi s-a spus nimic niciodată despre beneficiile unor alimente cum ar fi lintea, broccoli sau fasolea, în timp ce mi se spunea că nucile sunt gustări nesănătoase din cauza nivelului mare de colesterol. Mi s-a mai spus că dacă nu iau un mic dejun consistent o să mă îmbolnăvesc. Mama mea, care a crescut în anii războiului, mi-a povestit că pe vremea aceea nu exista aliment prea mucegăit încât să nu poată fi mâncat și că era inacceptabil să lași mâncare în farfurie. Nu-mi amintesc de vreo masă „așa cum trebuie“ care să nu conțină carne sau pește. Vitaminele erau considerate extrem de importante, mai ales vitamina C, administrată sub formă de suplimente sau consumată ca suc de portocale. Am primit și alte sfaturi de care nici nu se punea problema să mă îndoiesc, cum ar fi să nu înot la mai puțin de o oră după masă, să nu cumva să mănânc chiar înainte de culcare și că pentru a slăbi e important să faci exerciții fizice. Niciuna dintre aceste idei nu are un fundament științific, iar multe dintre ele s-au dovedit complet eronate; dar având în vedere că le-am auzit de atâtea ori, mi se pare greu să renunț la ele acum, adult fiind. Toți moștenim concepții similare, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă, primim tot mai multe recomandări — bine intenționate sau nu.

Mănâncă mai puține grăsimi. Redu consumul de zahăr. Mănâncă de cinci ori pe zi. Mănâncă mai multe legume cu amidon, nu sări niciodată peste mese, mănâncă puțin și des, bea cel puțin opt pahare de apă pe zi, bea mai puțină cafea, mai puțin alcool, consumă mai puțină carne și produse lactate, mănâncă mai mult pește, folosește uleiuri vegetale în loc de unt, ține evidența numărului de calorii și consumă băuturi carbogazoase dietetice. Ne-am obișnuit să ni se spună cum, când și ce ar trebui să mâncăm. Aceste mesaje provin din cele mai diverse surse: recomandări la nivel național, mijloace de comunicare în masă, reclame, etichetele alimentelor sau ambalajele cerealelor pentru micul dejun, plus afișele și broșurile din spitale și cabinetele medicilor. Având în vedere câte sfaturi primim, ar trebui să fim cu toții sănătoși, zvelți și protejați de bolile asociate alimentației. Dar începând din anii 1980, incidența alergiilor alimentare și cea a diabetului au crescut enorm în majoritatea țărilor, iar cazurile de demență s-au înmulțit în mod inexplicabil. În pofida noilor metode de tratament, incidența afecțiunilor cardiace și cea a cancerului sunt în creștere, iar curba speranței de viață, după o recentă ascendență, s-a plafonat și dă semne de declin. Copleșiți de atâtea posibilități și inundați de informații derutante, mulți dintre noi vor o soluție simplă și rapidă. Chiar și persoanele cele mai cinice pot ajunge să dea crezare unor recomandări nefondate, cu mesaje simpliste. Ne lăsăm vrăjiți de pretinsele „beneficii“ ale unor stiluri de viață precum veganismul, dieta ketogenă, dieta bogată în grăsimi și săracă în carbohidrați, dieta paleo, consumul de alimente minim procesate, alimentația fără gluten sau fără lectină, ori mitul suplimentelor de vitamine. Încrederea și fermitatea susținătorilor și adepților acestor diete pot fi extrem de convingătoare.

În ultimii ani, cercetările mele științifice s-au concentrat tot mai mult asupra nutriției și alimentației. Am fost uimit să descopăr că foarte multe lucruri care ni s-au spus despre alimentație sunt, în cel mai bun caz, înșelătoare, iar în cel mai rău caz, de-a dreptul greșite și periculoase pentru sănătatea noastră. După cum veți vedea, acest lucru este valabil indiferent dacă sfaturile provin de la dieteticieni, medici, din recomandări guvernamentale, rapoarte științifice sau prieteni și familie. Cum am ajuns în situația în care persoane fără nicio calificare să ne dicteze ce ar trebui să mâncăm? Este o situație unică în domeniul medicinei și al științei. Motivele pentru care s-a ajuns aici sunt numeroase, dar eu aș enumera trei aspecte majore care ne împiedică să înțelegem mai bine alimentația și nutriția: studiile științifice deficitare, interpretarea greșită a rezultatelor acestora și industria alimentară. Hrana este cel mai important medicament, la care avem acces cu toții. Este absolut necesar să învățăm să-l folosim într-un mod cât mai înțelept.

Știința este complicată. Studiul alimentelor și nutriției sănătoase este unul dintre cele mai noi domenii științifice, care a apărut în majoritatea țărilor abia la începutul anilor 1970, ca reacție la dezvoltarea industriei alimentelor procesate și din dorința autorităților de a face recomandări privind prevenirea deficiențelor nutriționale. În cele mai multe țări, nutriția nu este considerată încă o ramură a medicinei, iar cele două domenii științifice rareori se suprapun, întrucât puțini medici studiază nutriția și puțini nutriționiști au formație medicală. Prin urmare, specialiștii în nutriție încă n-au aflat foarte multe despre experiența, metodele, încercările și erorile asociate testării medicamentelor farmaceutice și relația cu industria alimentară. Deși se luptă să găsească răspunsuri la unele dintre cele mai semnificative întrebări ale vremurilor noastre, nutriția este percepută drept una dintre cele mai puțin interesante sau importante domenii științifice. Eu colaborez îndeaproape cu o companie comercială în domeniul nutriției, ZOE, ai cărei analiști excepționali au activat în domenii considerate mai incitante, precum astrofizica, matematica și economia, înainte de a trece la lucrul cu date din domeniul alimentar. Dar, cu câteva excepții, majoritatea experților în nutriție rămân izolați și se simt subapreciați de universitățile și organismele finanțatoare, care sunt sponsorizate, în mare măsură, de industria alimentară. În loc să efectueze studii clinice ample, de care avem nevoie cu disperare, aceștia sunt obligați să-și dedice cea mai mare parte din timp predând sau efectuând studii restrânse despre alimente.

Trebuie să precizez ceva: e greu să faci studii de calitate despre alimentație, iar fondurile necesare pentru a efectua cercetări de amploare, pe termen lung, pentru a compara efectele diverselor alimente sau diete au fost mai mult decât insuficiente. Pentru a scoate pe piață un nou medicament, e nevoie de aproape un miliard de dolari; însă pentru evaluarea alimentelor sau dietelor cheltuim doar un procent infim din această sumă. Din acest motiv, cele mai multe lucruri care ni s-au spus despre beneficiile sau riscurile diverselor alimente provin fie din studii in-vitro îndoielnice, fie din studii la scară redusă asupra unor rozătoare cărora li s-au indus anumite boli în mod artificial, care rareori sunt relevante în cazul oamenilor. În presă apar noi exemple aproape zilnic. Titlurile apărute în mass-media în 2019 susțineau că aportul zilnic de miez de nucă protejează împotriva cancerului și a colitei. De fapt, concluzia studiului științific era că la șoarecii cărora li s-au administrat niște substanțe pentru a simula unele afecțiuni umane s-a constatat o ușoară ameliorare a profilului metabolic după două săptămani de tratament cu miez de nucă.1 A fost un studiu de mică amploare, publicat într-o revistă modestă, dar adevărată de nutriție, însă sponsorii studiului — California Walnut Commission* — au fost probabil încântați că li s-a făcut reclamă pe gratis. Aceste studii sunt aproape inutile, mai ales fiindcă se efectuează multe alte experimente similare pe șoareci, cu costuri relativ reduse, dar ale căror rezultate nu sunt publicate dacă nu ajung la concluzia „potrivită“ pentru finanțatori.

Calitatea cercetărilor științifice a crescut și am început să ne bazăm mai mult pe studii observaționale de amploare, care monitorizează zeci sau sute de mii de oameni timp de mai mulți ani. Acestea au scos la iveală lucruri importante, dar în general se bazează pe chestionare simple și, deseori, nedemne de încredere. Instrumentele folosite pentru colectarea datelor legate de alimentație sunt imprecise; multe persoane supraponderale au tendința să spună că mănâncă mai puțin decât în realitate, iar persoanele slabe procedează invers. În general, majoritatea oamenilor declară un consum mai mic decât cel real de alimente considerate ca fiind nesănătoase. Noua tehnologie bazată pe camere video și aplicații smartphone pare să fie pe cale de a rezolva această problemă. O analiză extrem de critică din 2018 în domeniul nutriției și privind aceste studii observaționale a constatat numeroase erori, inclusiv tendința de a raporta mai multe rezultate pozitive decât în realitate. Conform unei analize de amploare uriașă care a combinat toate aceste tipuri de studii (referitoare la ouă, produse lactate, cereale rafinate, leguminoase etc.), fiecare dintre cele douăsprezece grupe alimentare studiate a fost asociată fie cu un risc mai mare de deces, fie cu un risc mai mic.2 Firește, acest lucru este extrem de improbabil, însă asemenea rezultate încurajează o dihotomie nerealistă alimente sănătoase/alimente dăunătoare, la care toți suntem susceptibili.