Familiei mele

Introducere

Ai făcut vreodată la sfârșit de an o listă cu ce-ți propui să realizezi anul următor, cum ar fi să slăbești, să începi să economisești bani, să demarezi propria afacere, să faci sport în mod regulat, să-ți schimbi cariera, să mănânci mai sănătos sau să te lași de fumat? Probabil că erai foarte entuziasmat și convins că anul acela va fi altfel.

Dacă dăm timpul pe repede înainte și tragem linie, oare ce s-a ales de toate acestea după o lună? Dacă ești ca mulți dintre noi, probabil că ai ajuns fix acolo de unde ai plecat. Asta este ceea ce descopăr la majoritatea clienților mei pe care-i îndrum și la cei care participă la seminarele mele, la prieteni și, ca să fiu sinceră, în propria mea viață. Toți facem așa.

În activitatea mea de coaching am descoperit persoane care se luptă ani sau chiar decenii să schimbe obiceiurile dăunătoare. Când am început activitatea de coaching lucram mai ales cu profesori universitari, șefi de departamente și conferențiari. Și, ce să vezi, și ei se confruntau cu aceleași probleme. Unii se luptau să renunțe la tergiversarea lucrurilor, pentru că mereu le lăsau rezolvarea pe ultima sută de metri, depășind astfel termene-limită importante. Alții nu reușeau să se convingă să mănânce mai sănătos sau să facă mișcare, chiar dacă sufereau de probleme serioase de sănătate. Iar alți clienți, deși participaseră la mai multe workshopuri, despre puterea leadershipului au venit să-mi spună îngrijorați că au dificultăți în a pune în practică toate lucrurile utile pe care le-au aflat.

Procesul prin care încerci, dar nu reușești să te schimbi te macină pe interior — am fost învățați să credem că doar dacă încercăm suficient de mult și dacă avem voință vom reuși să facem o schimbare. Când nu reușim să ne schimbăm începem să ne îndoim de abilitățile și de personalitatea noastră și ajungem să nu mai avem stimă de sine. Așteptările nerealiste pe care le avem în minte nu numai că dăunează relației cu noi înșine, dar, prin generarea de stres suplimentar, ne îngreunează misiunea de a face o schimbare reală, de durată. De aceea, lucrul care poate întrerupe acest cerc vicios este să învățăm la ce ne putem aștepta în mod realist de la mintea noastră și să avem metode practice pentru a ne schimba.

Adesea, creierul nostru se opune schimbării bruște din mai multe motive. Oamenii au obiceiuri, pentru că acestea au nevoie de mult mai puțină energie și spațiu mintal, ceea ce ne oferă posibilitatea de a ne concentra asupra altor lucruri. De asemenea, familiaritatea este relaxantă pentru centrii emoționali din creier. Ne formăm obiceiuri în mod subconștient, fără să ne dăm seama, și adesea ne este greu să le schimbăm. De fiecare dată când încercăm, dar nu reușim să facem o schimbare, suntem dezamăgiți și începem să ne pierdem speranța. Toți trecem prin asta.

Pentru a nu mai repeta greșelile din trecut, trebuie să înțelegem de ce ne-am format aceste obiceiuri de la bun început și la ce ne-au ajutat. Acțiunile noastre hrănesc întotdeauna nevoi esențiale, precum siguranța, diversitatea, importanța, conexiunea. Nu vom mai repeta acele acțiuni dacă nu ne ajută la nimic. De aceea nu putem scăpa pur și simplu de vechile obiceiuri; trebuie să înțelegem mai întâi care le este scopul. Abia apoi ne putem gândi cum să obținem aceleași recompense într-un mod mai adecvat. Aici intervine această carte.

Pentru a implementa schimbări de durată trebuie să gestionăm conflictul între diverși centri ai creierului. Putem grupa zonele creierului în trei clase principale pe baza dezvoltării noastre evolutive: creierul reptilian, sistemul limbic și neocortexul. Aceste trei clase sunt de fapt grupări ale mai multor zone din creier, dar ca să fie mai simplu mă voi referi doar la cei „reptilian“, „de mamifer“ (sistemul limbic) și „uman“ (neocortextul).

Creierul reptilian controlează funcțiile automate precum respirația, bătăile inimii și digestia, fiind activ încă de dinainte să ne naștem. Sistemul limbic determină automatismele — formează obiceiuri, abilități fizice și trece în revistă evenimente trecute — pentru a ne asigura că putem supraviețui în mediul în care ne aflăm. Principalul obiectiv al sistemului limbic este de a ne păstra în siguranță și de a comunica celorlalți centri nervoși, prin crearea emoțiilor, când ne aflăm sau nu în siguranță. Neocortexul este cel mai inteligent și cel mai îmbunătățit, și ne ajută să înțelegem lumea, să învățăm, să avem trăsături de personalitate individualizate, să avem un limbaj, să gândim abstract și să empatizăm cu ceilalți.

Împreună, acești centri din creier ne permit să luăm decizii raționale, să rezistăm tentațiilor, să ne controlăm temperamentul și să-i înțelegem pe ceilalți. Dar uneori această împărțire a funcțiilor creierului poate crea probleme. Sistemul limbic caută întotdeauna siguranță și plăcere, în vreme ce neocortexul vrea să facă cele mai bune alegeri, să învețe, să se dezvolte și să determine schimbarea, să continue să se dezvolte și să ne facă viețile mai bune. Acest lucru poate conduce adesea la un conflict interior.

În situații de nesiguranță sau amenințătoare, sistemul limbic creează emoții pe care le detestăm, precum mânia, gelozia, teama sau anxietatea. Scopul sistemului limbic este de a ne ajuta să evităm situațiile amenințătoare sau de nesiguranță. Ca și cum generarea emoțiilor negative nu ar fi fost destul de puternică, sistemul limbic poate „închide“ temporar centrii raționali ai creierului, împiedicându-ne să analizăm rațional situația și generând adesea comportamente pe care le regretăm ulterior. Cu alte cuvinte, neocortexul, pe care îl considerăm adultul responsabil din cameră, este închis.

Pentru a lua deciziile cele mai bune, pentru a avea cele mai potrivite relații și pentru a face schimbări de durată în viețile noastre, trebuie să îi oferim creierului trei lucruri: energie suficientă pentru neocortex, mai ales pentru centrul cel mai inteligent pe care îl numim cortex prefrontal (CPF), siguranță pentru sistemul limbic și cât mai multă repetitivitate pentru a genera rețele neuronale puternice pe care le numim „autostrăzile creierului“.

În plus, pentru a ne schimba comportamentul în privința luării deciziilor, a comunicării sau dinamicii relațiilor, mai trebuie să știm de ce condiții are nevoie creierul nostru pentru a funcționa corect.

Am împărțit această carte în nouă capitole care acoperă bazele neurologice ale fiecărui aspect care ține de „sine“ și nevoile noastre pentru a determina schimbarea comportamentală în fiecare zonă.

Primele trei capitole alcătuiesc prima parte a cărții: Schimbarea sinelui. În Capitolul Unu, Schimbarea obiceiurilor, analizez de ce ne formăm obiceiuri și de ce ne străduim atât de mult să le schimbăm. De asemenea, analizez de ce avem din start obiceiuri dăunătoare și cum le putem înlocui cu alternative mai bune. Dacă de-abia aștepți să faci o schimbare, acest capitol te va ajuta să fii mai motivat și să ai o viziune pe termen lung a rezultatului pe care vrei să-l obții.

În Capitolul Doi, Schimbarea emoțiilor, explic motivele care ne fac să simțim într-un anume fel, ce ne transmit emoțiile și cum le putem schimba. Emoțiile sunt generate mai ales de sistemul limbic și controlate sau suprimate de CPF, cea mai inteligentă parte a creierului uman. Componenta emoțională a existenței noastre este cel mai greu de schimbat, din moment ce este generată de centrii subconștienți ai creierului. Pentru a ne schimba emoțiile trebuie mai întâi să înțelegem motivul pentru care le avem, ce ne „spun“ și cum le pot influența acțiunile noastre.

În Capitolul Trei, Schimbarea personalității, mă refer mai întâi la bazele neurologice ale formării identității noastre: cum percepem lumea, cum ne-o amintim și cum folosim această informație pentru a ne construi propriul model interior despre lume. Fiecare etapă a acestui proces este plină de idei preconcepute (biases)1, și fiecare dintre noi își formează propria viziune asupra lumii. Inutil să mai menționez, aceste viziuni ne influențează trăsăturile de personalitate și deciziile pe care le luăm. Așa că, dacă vrem cu adevărat să facem o schimbare în această privință, trebuie să acceptăm imperfecțiunile modelului nostru despre lume și să le contestăm. La finalul Capitolului Trei vorbesc, pe baza studiilor realizate de Carol Dweck (2017), despre caracteristicile modurilor de gândire rigidă și flexibilă, dar și despre cum ne influențează acestea capacitatea de schimbare.

A doua parte a cărții, Schimbarea rezultatelor, este dedicată creării unor rezultate mai bune în viața noastră.

În Capitolul Patru, Schimbarea productivității, vorbesc despre neuroștiința care se află în spatele calităților reprezentative care ne ajută să ducem lucrurile la bun sfârșit: memoria, atenția, prioritizarea și voința, precum și modul în care le putem face din ce în ce mai puternice. Și, desigur, mă refer la motivele pentru care tergiversăm lucrurile, dar sugerez și câteva instrumente practice pentru a renunța la acest obicei. Este un subiect preferat din prezentările mele publice.

În Capitolul Cinci, Schimbarea sănătății creierului, mă refer la condițiile de care are nevoie creierul nostru pentru a fi în formă, într-o stare bună și pentru a avea capacitatea de a se schimba. Voi prezenta fundamentele chimice ale activității creierului (substanțele chimice ale creierului, numite neurotransmițători) și modul în care le influențează acțiunile noastre de zi cu zi — mâncatul, băutul, sportul, somnul, meditația și așa mai departe.