1.png

EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Magdalena Mărculescu

DIRECTOR:

Crina Drăghici

REDACTOR:

Constantin Dumitru

DESIGN:

Alexe Popescu

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Gabriela Chircea

CORECTORI:

Maria Mușuroiu

Lorina Chițan

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Lifestyle Publishing House SRL.

Titlul original: The Miracle Morning:

The Not-So-Obvious Secret Guaranteed to Transform Your Life...(before 8am)

Autor: Hal Elrod

Copyright © 2014 Hal Elrod International, Inc.

Copyright © Lifestyle Publishing, 2018

pentru prezenta ediție

Lifestyle Publishing face parte

din Grupul Editorial Trei

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90;

Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.lifestylepublishing.ro

ISBN (print): 978-606-789-112-6

ISBN (EPUB): 978-606-789-416-5

DEDICAȚIE

Cartea aceasta este dedicată celor mai importanți oameni din viața mea — familia. Mamei, tatei, lui Hayley, soției mele, Ursula, și celor doi copii ai noștri — Sophie și Halsten. Vă iubesc mai mult decât o pot spune în cuvinte.

Cartea a fost scrisă în amintirea surorii mele, Amery Kristine Elrod.

MISIUNEA DIMINEȚII MIRACULOASE

Să schimbăm un milion de vieți, câte o dimineață pe rând

În afară de faptul că donăm un procent din drepturile pentru fiecare exemplar vândut al Dimineții miraculoase unor organizații de caritate nonprofit, printre care Front Row Foundation, mii de exemplare ale cărții Dimineața miraculoasă sunt donate în fiecare an organizațiilor și persoanelor care au nevoie disperată de inspirație și transformare. Misiunea noastră este aceea de a aduce Dimineața miraculoasă în mâinile a 1 000 000 de oameni, astfel încât să putem într-adevăr Să schimbăm un milion de vieți, câte o dimineață miraculoasă pe rând. Vă mulțumim foarte mult pentru sprijin!

Notă către tine, cititorule

Indiferent în ce punct al vieții te afli acum — dacă te afli undeva în vârf, având succes la cel mai înalt nivel, sau te-au năpădit problemele și te zbați ca să îți găsești drumul — există cel puțin un lucru pe care știu că îl avem în comun (probabil mult mai multe decât unul, dar de acesta cel puțin sunt sigur): dorim să ne îmbunătățim viețile și pe noi înșine. Aceasta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu noi, cu viețile noastre, dar ca ființe umane ne-am născut cu dorința și pornirea de a crește și a deveni mai buni. Cred că ea se află în fiecare dintre noi. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi se trezesc în fiecare zi, iar viața rămâne în mare măsură neschimbată.

În calitate de autor, keynote speaker1 și coach pentru succesul în viață/afaceri, munca mea are scopul de a-i ajuta pe oameni să își ducă viețile la un nivel nou de succes și împlinire, cât mai repede cu putință.

Ca un cercetător pasionat al potențialului uman și dezvoltării personale, pot spune cu absolută certitudine că Dimineața miraculoasă este metoda cea mai practică, mai orientată spre rezultat și mai eficientă pe care am întâlnit-o vreodată, menită să îmbunătățească oricare — sau mai degrabă toate sectoarele vieții tale — într-un ritm mai rapid decât ai fi crezut că este posibil.

Pentru cei care urmăresc performanțe și realizări înalte, Dimineața miraculoasă poate schimba cu totul regulile jocului, permițându-le să atingă acel nivel următor care le tot scapă și le poartă succesul personal și profesional cu mult dincolo de ceea ce au realizat în trecut. Deși aceasta poate însemna creșterea veniturilor sau sporirea afacerii, a vânzărilor și a profiturilor, adesea ea presupune într-o măsură mai mare descoperirea unor modalități noi de a experimenta niveluri mai profunde ale împlinirii și echilibrului în sfere ale vieții pe care se poate să le fi neglijat. Aceasta poate aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește sănătatea, fericirea, relațiile, finanțele, spiritualitatea sau orice altă latură aflată în topul listei tale.

Pentru cei năpădiți de probleme sau care trec prin vremuri dificile — fie ele mentale, emoționale, fizice, financiare, relaționale sau de altă natură — Dimineața miraculoasă s-a dovedit în mod repetat a fi acel lucru care poate ajuta pe oricine să depășească provocări insurmontabile, să realizeze breșe majore și să întoarcă împrejurările în favoarea lor, adesea într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Indiferent dacă dorești să faci îmbunătățiri semnificative în numai câteva zone sau ești gata pentru revizii majore care îți vor schimba radical întreaga viață — astfel încât împrejurările actuale vor deveni foarte curând doar o amintire — ai ales cartea care-ți trebuie. Ești pe punctul de a începe o călătorie miraculoasă, folosind un proces simplu, dar revoluționar, care îți va transforma garantat fiecare sferă a vieții tale… toate înainte de 8 a.m.

Știu — sunt promisiuni foarte mari. Dar Dimineața miraculoasă a produs deja rezultate măsurabile pentru (practic) zeci de mii de oameni din întreaga lume (inclusiv pentru mine) și poate fi cu siguranță acel lucru care te va duce exact acolo unde vrei să fii. Este o mare onoare pentru mine să împărtășesc toate astea cu tine și am făcut tot ce îmi stă în putință ca să mă asigur că această carte va fi cu adevărat o investiție de timp, energie și atenție care îți va schimba viața. Îți mulțumesc pentru că îmi îngădui să fac parte din viața ta. Miraculoasa noastră călătorie este pe punctul de a începe.

Cu dragoste și recunoștință,

Hal


1 Persoană care susține discursul principal la o reuniune oficială, de exemplu, la o conferință. (N.t.)


O invitație specială

Comunitatea Dimineața miraculoasă

Fanii și cititorii Dimineții miraculoase alcătuiesc un extraordinar grup de persoane care au aceleași păreri, care se trezesc în fiecare zi cu un scop dedicat împlinirii potențialului nelimitat care se află în fiecare dintre noi. În calitate de creator al Dimineții miraculoase, am simțit că este responsabilitatea mea să creez o comunitate online în care cititorii și fanii pot lua legătura unii cu ceilalți, pot primi încurajări, au posibilitatea de a împărtăși bune practici, se pot sprijini unii pe ceilalți, pot discuta în jurul cărții, posta filmări, găsi un partener și chiar pentru a face schimb de rețete de smoothie și repeta exerciții.

Nu mi-am imaginat că Dimineața miraculoasă va deveni una dintre cele mai pozitive, inspirate, încurajatoare și responsabile comunități online pe care le-am văzut vreodată, dar așa a fost. Sunt de-a dreptul uimit de calibrul membrilor noștri.

Trebuie doar să accesezi www.MyTMMCommunity.com și să ceri să te alături Comunității Dimineața miraculoasă2 pe Facebook. Aici vei putea lua legătura cu persoane cu aceleași concepții, care practică deja Dimineața miraculoasă — mulți dintre ei o fac de ani de zile — pentru a primi sprijin și a-ți accelera parcursul către succes.

Eu voi fi moderatorul comunității și o voi verifica cu regularitate. Aștept cu nerăbdare să ne întâlnim acolo! Dacă dorești să iei legătura cu mine personal pe site-urile de socializare, urmărești @HalElrod pe Twitter și www.Facebook.com/YoPalHal pe Facebook. Simte-te liber să îmi trimiți mesaj direct, să comentezi sau să mă întrebi ce dorești. Mă străduiesc să răspund la absolut toate, așa că să luăm legătura cât mai curând!


2 The Miracle Morning Community. (N.t.)

Există două căi de a-ți trăi viața. Una este ca și cum nimic nu este un miracol. Cealaltă este ca și cum totul este un miracol.

— Albert Einstein

Miracolele nu se petrec în contradicție cu natura, ci în contradicție cu ceea ce știm despre natură.

— Sfântul Augustin

Viața începe în fiecare dimineață.

— Joel Olsteen


Introducere

Povestea mea și de ce povestea ta este cea care contează

3 decembrie 1999 — viața era frumoasă. Nu, era fabuloasă. La 20 de ani, tocmai terminasem primul an de colegiu. În ultimele 18 luni devenisem unul dintre cei mai productivi reprezentanți de vânzări pentru o companie de marketing de 200 de milioane de dolari, depășind recordurile companiei și câștigând mai mulți bani decât îmi imaginasem vreodată că voi câștiga la această vârstă. Eram îndrăgostit de prietena mea, aveam o familie care mă susținea și prietenii cei mai buni pe care și i-ar fi putut dori un tânăr. Eram cu adevărat binecuvântat.

S-ar fi putut spune că eram în al nouălea cer. Nu aveam cum să știu că aceea era noaptea în care lumea mea va lua sfârșit.

11:32 p.m. / Conduceam cu 110 km/h
pe Autostrada 99.

Am plecat de la restaurant, lăsându-i în urmă pe prietenii noștri. Eram doar noi doi acum. Iubita mea, obosită după evenimentele din timpul serii, moțăia pe locul pasagerului. Nu și eu. Eram perfect treaz — ochii ațintiți la drumul din față, fluturând degetul în aer în timp ce dirijam melodiile lui Ceaikovski.

Având încă o stare de euforie dată de evenimentele serii, nici nu mă gândeam la somn. Zburam pe autostradă cu 110 km la oră în Fordul Mustang alb nou-nouț, gândindu-mă că trecuseră numai două ore de la cel mai bun discurs pe care îl ținusem în viața mea. Fusesem pentru prima dată ovaționat în picioare, așa că eram încântat. De fapt îmi doream cu disperare să îmi strig sentimentele de recunoștință oricui ar fi fost dispus să asculte, dar iubita mea dormea, deci nu îmi era de niciun folos. M-am gândit să îi sun pe părinți, dar era târziu; probabil că deja se culcaseră. Ar fi trebuit să îi sun. Nu aveam însă de unde să știu că aceea va fi ultima mea ocazie să vorbesc cu părinții mei — sau cu oricine altcineva — pentru o lungă perioadă.

O realitate de neimaginat

Nu, nu îmi amintesc farurile masivului camion Chevrolet care venea direct spre mine. Dar așa s-a întâmplat. Într-o clipă de neșansă, uriașul Chevy, călătorind cu o viteză estimată de 130 km la oră, s-a izbit frontal de Fordul meu Mustang mai mic și evident mai dezavantajat. Următoarele secunde s-au derulat cu încetinitorul, în vreme ce melodia lui Ceaikovski acompania dansul nostru macabru.

Structurile metalice ale celor două vehicule s-au ciocnit — scrâșnind și hârjâind pe când se contorsionau și se frângeau. Airbagurile Mustangului au explodat cu o forță care ne-a lăsat inconștienți. Creierul meu, mergând încă cu 110 km la oră, s-a izbit de partea din față a craniului, distrugând mare parte din țesutul cerebral vital care alcătuia lobul meu frontal.