EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Magdalena Mărculescu

DIRECTOR:

Crina Drăghici

REDACTOR:

Aurelia Năstase

DIRECTOR PRODUCȚIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Răzvan Nasea

CORECTORI:

Irina Mușătoiu

Elena Bițu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

This edition published by arrangement with Avery, an imprint of Penguin Publishing Group, a division of Penguin Random House LLC.

Titlul original: Into the Magic Shop: A Neurosurgeon’s Quest to Discover the Mysteries of the Brain and the Secrets of the Heart

Autor: James R. Doty, MD

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-789-122-5

ISBN (epub): 9786067893700

Introducere

Lucruri minunate

Atunci când smulgi un scalp de pe craniu se produce un sunet ca și cum ai dezlipi o bandă mare de scai. Sunetul e puternic, furios și puțin trist. La Facultatea de medicină nu există un curs care să te învețe sunetele și mirosurile operației pe creier. Dar ar trebui. Huruitul burghiului greu în timp ce găurește craniul. Ferăstrăul de oase care umple sala de operații cu miros ca de rumeguș văratic, în timp ce decupează pe linia care unește găurile făcute de burghiu. Sunetul șovăitor de destupat pe care îl face craniul în timp ce e desprins meningele, membrana densă care acoperă creierul și funcționează ca ultimă linie de apărare a acestuia împotriva lumii exterioare. Foarfeca tăind ușor membrana. Când creierul este expus, îl vezi pulsând în același ritm cu bătăile inimii și uneori parcă-l poți auzi cum geme a protest în toată goliciunea și slăbiciunea sa — secretele sale dezvăluite tuturor, în lumina aspră a sălii de operație.

Băiatul pare mic în halatul de spital și scufundat în pat, în timp ce așteaptă să intre în operație.

— Buni s-a rugat pentru mine. Și s-a rugat și pentru tine.

O aud pe mama băiatului inspirând și expirând puternic la această afirmație și știu că încearcă să fie curajoasă pentru fiul ei. Pentru ea însăși. Poate chiar și pentru mine. Îmi plimb mâna prin părul băiatului. E lung, castaniu și fin — aduce încă mai mult a copil decât a băiat. Îmi spune că tocmai și-a sărbătorit ziua de naștere.

— Vrei să îți povestesc încă o dată ce se va întâmpla azi, Campionule, sau ești pregătit?

Îi place când îi spun Campionule sau Prietene.

— O să dorm. Tu o să iei „chestia urâtă“ din capul meu, ca să nu mă mai doară. Apoi, o să le văd pe mama și buni.

„Chestia urâtă“ este un meduloblastom, cea mai des întâlnită tumoră cerebrală malignă la copii localizată în fontanela posterioară (la baza craniului). Meduloblastomul nu este un cuvânt ușor de pronunțat pentru un adult, cu atât mai puțin pentru un copil de patru ani, indiferent cât de precoce ar fi. Tumorile cerebrale infantile sunt de fapt lucruri foarte urâte, așa că m-am împăcat cu denumirea. Meduloblastoamele sunt diforme și deseori invadatori grotești în simetria sofisticată a creierului. Iau naștere între cei doi lobi ai cerebelului și cresc apăsând nu doar creierul, ci și trunchiul cerebral, în cele din urmă blocând căile prin care circulă lichidul în creier. Creierul este unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut vreodată și să îi explorez misterele și să descopăr căi de a-l vindeca sunt privilegii pentru care sunt mereu recunoscător.

— Pari pregătit. O să-mi pun masca de supererou și ne vedem în camera strălucitoare.

Îmi zâmbește. Măștile chirurgicale și sălile de operații pot fi înfricoșătoare. Astăzi le numesc mască de supererou și cameră strălucitoare ca să-i alung teama. Mintea e un lucru ciudat, dar nu voi sta să explic semantică unui copil de 4 ani. Unii dintre cei mai înțelepți pacienți și oameni pe care i-am întâlnit au fost copii. Inima unui copil este larg deschisă. Copiii îți vor spune ce-i sperie, ce-i face fericiți, ce le place la tine și ce nu. Nu există niciun substrat și nu trebuie să ghicești ce vor să spună cu adevărat.

Mă întorc către mama și bunica băiatului.

— Cineva din echipă o să vă anunțe pe măsură ce progresăm. Anticipez că va fi o rezecție totală. Nu mă aștept la complicații.

Acesta nu e doar un discurs de chirurg în care le spun ce vor să audă — planul meu este să efectuez o operație curată și eficientă pentru a înlătura întreaga tumoră, în timp ce trimit o probă la laborator ca să vedem cât de urâtă e „chestia urâtă“.

Știu că mama și bunica sunt speriate. Le iau mâinile pe rând, încercând să le liniștesc și să le consolez. Nu e niciodată ușor. Durerile de cap matinale ale unui băiețel s-au transformat în cel mai urât coșmar pe care un părinte îl poate avea. Mama are încredere în mine. Bunica are încredere în Dumnezeu. Eu am încredere în echipa mea.

Împreună, vom încerca să salvăm viața acestui băiat.

După ce anestezistul îi numără invers pentru a-l adormi, pun capul băiatului într-un cadru special și apoi îl poziționez cu fața în jos. Scot clamele de păr. Deși asistentul pregătește de obicei locul operației, prefer să rad eu capul. E un ritual pe care îl fac. Și, pe măsură ce îl rad, mă gândesc la acest băiat drag și recapitulez toate detaliile operației în minte. Tai prima șuviță de păr și o înmânez asistentului ca să o pună într-o pungă, pentru mama băiatului. Aceasta este prima lui tunsoare și, cu toate că e ultimul lucru la care se gândește mama lui, știu că o să conteze mai târziu. E o răscruce pe care vrei să ți-o amintești. Prima tunsoare. Primul dinte căzut. Prima zi de școală. Prima dată când merge pe bicicletă. Prima operație pe creier nu e niciodată pe lista asta.

Tai cu atenție firele de păr subțire și castaniu, sperând ca tânărul pacient să ajungă să trăiască fiecare din aceste prime dăți. Mi-l imaginez zâmbind cu un mare gol în locul unde ar trebui să fie dinții din față. Îl văd intrând în grădiniță cu un rucsac atât de mare, încât îi atârnă într-o parte pe umăr. Îl văd mergând pe bicicletă pentru prima oară — acel prim fior al libertății, pedalând emoționat cu vântul prin păr. Mă gândesc la copiii mei pe măsură ce continui să-i tai părul. Imaginile și scenele acestor prime dăți ale băiatului sunt atât de clare în mintea mea încât nu-mi pot imagina alt rezultat. Nu vreau să văd un viitor plin de vizite la spital, tratamente pentru cancer și alte operații. Ca supraviețuitor al unei tumori cerebrale, va trebui să fie monitorizat tot timpul, dar refuz să-l văd în viitor așa cum a fost în trecut. Greața și voma. Leșinurile. Trezitul dimineața devreme țipând după mama, din cauză că „chestia urâtă“ îi presează creierul și îl doare. În viață e suficientă suferință și fără să adaugi asta în ecuație. Continui să-i tai părul cu grijă, suficient cât să-mi fac treaba. Desenez două puncte la baza craniului, unde vom face incizia și trasez o linie dreaptă.

Operația pe creier e dificilă, dar operația în fontanela posterioară e și mai și, iar la un copil mic este îngrozitor de grea. Tumora este mare și munca minuțioasă, lentă și precisă. Ochii privesc prin microscop ore întregi, concentrându-se la un singur lucru. Ca medici chirurgi, suntem instruiți să ne blocăm reacțiile propriului corp în timp ce operăm. Nu luăm pauze pentru a merge la toaletă. Nu mâncăm. Suntem învățați să ignorăm că ne doare spatele și că mușchii au crampe. Îmi amintesc prima prezență într-o sală de operație, când am asistat un chirurg celebru, care era cunoscut nu doar pentru că era genial, ci și pentru că se comporta ca o vedetă răsfățată, agresivă și arogantă când opera. Eram intimidat și agitat, stăteam chiar lângă el în sala de operație, cu transpirația curgându-mi pe față. Respiram greu în mască și ochelarii începeau să mi se aburească. Nu puteam să văd instrumentele și nici măcar câmpul operator. Muncisem atât de intens, învinsesem atât de multe și iată-mă în sala de operație, așa cum îmi imaginasem dintotdeauna, însă neputând să văd absolut nimic. Apoi, inimaginabilul s-a petrecut. Un strop mare de transpirație a picurat de pe fața mea direct în zona sterilă. S-a înfuriat teribil. Eram prima oară într-o operație și trebuia să fie unul din punctele culminante ale vieții mele, în schimb am contaminat zona sterilă și, pe scurt, am fost dat afară din sală. N-am uitat niciodată acea experiență.

Astăzi fruntea îmi este rece și privirea, limpede. Pulsul mi-e scăzut și stabil. Experiența face diferența, iar în sala mea de operație nu sunt dictator. Sau o prințesă vedetă și agresivă. Fiecare membru al echipei este important și necesar. Fiecare este concentrat pe bucățica lui. Anestezistul monitorizează tensiunea băiatului, oxigenul, starea de conștiență și bătăile inimii. Asistentul monitorizează instrumentele și rezervele, asigurându-se că, orice aș avea nevoie, e la îndemână. O pungă mare este atașată la husă și atârnă de capul băiatului, adunând sânge și fluid de irigare. Punga e legată de un tub conectat la o mașină de aspirare și măsoară fluidele ca să știm în orice moment cât sânge s-a pierdut.

Chirurgul care mă asistă este un rezident senior în pregătire, nou în echipă, însă la fel de concentrat la vasele de sânge, țesutul cerebral și detaliile precise ce presupun înlăturarea acestei tumori ca mine. Nu ne putem gândi la planurile noastre pentru ziua următoare, la politica spitalului, la copiii noștri ori la problemele din relația noastră de acasă. Se manifestă o formă de hipervigilență, un tip de concentrare pe un singur lucru, asemănător cu meditația. Ne antrenăm mintea și mintea antrenează corpul. Când ai o echipă bună, se creează un ritm și un flux fantastic — toată lumea se sincronizează. Mințile și corpurile noastre lucrează împreună, coordonate unitar ca într-un mare organism inteligent.

Înlătur ultima bucățică de tumoră, care este atașată de una din cele mai mari vene de irigare din adâncul creierului.