Dedic această carte celor trei surori ale mele, Paula, Elizabeth şi Sandra, mamei mele, Agnes, şi tatălui meu, Patrick. Am crescut împreună, am plâns împreună, ne-am fost alături şi am luptat împreună. Sunt aşa cum sunt datorită vouă.

Îi respect pe cei abătuţi şi osteniţi, mamele singure şi taţii şomeri, visătorii şi ambiţioşii; eu sunt voi, iar voi sunteţi capabili să vă împliniţi visul.

01

La început…

„Aceasta este o palmă politicoasă pe care ţi-o dă universul, cu intenţia de a te trezi la adevăratul tău potenţial şi de a te pune pe picioare astfel încât să-ţi iei spectaculos în stăpânire viaţa.“

Capitolul 1

Te-ai simţit vreodată ca un hamster într-o roată, croindu-ţi furios drumul prin viaţă, dar fără să reuşeşti să ajungi nicăieri?

De la un timp, eşti prins într-o buclă neîntreruptă în care dezbaţi şi te judeci singur şi auzi o voce discretă care îţi spune că eşti leneş, prost sau incapabil. Nici măcar nu vei observa cât de mult crezi în ceea ce îţi spune şi cât de mult a ajuns să te epuizeze, pentru că vei fi ocupat să depăşeşti stresul şi constrângerile, să-ţi trăieşti viaţa, sau să te resemnezi atunci când constaţi că nu poţi ieşi din blestemata de roată care te împiedică să ajungi acolo unde îţi doreşti — poate că fericirea pe care o cauţi, kilogramele în plus de care ai vrea să scapi, cariera sau relaţia la care tânjeşti îţi vor rămâne pentru totdeauna inaccesibile.

Cartea aceasta e dedicată tuturor celor care experimentează acest monolog auto-sabotor, şuvoiul neîntrerupt de neîncredere şi subterfugii care limitează şi compromit viaţa de zi cu zi. Este o palmă de curtoazie pe care v-o dă universul, ca un îndemn de a trezi adevăratul vostru potenţial şi de a prelua spectaculos controlul asupra vieţii voastre.

Să începem de unde trebuie. În viaţa de zi cu zi, te implici în două tipuri de conversaţie: cu ceilalţi şi cu tine însuţi. S-ar putea să te numeri printre cei care insistă să spună „Eu nu vorbesc singur!“. În realitate, majoritatea conversaţiilor purtate pe parcursul unei zile sunt cu tine însuţi — te „bucuri“ de ele în solitudinea şi intimitatea propriei minţi.

Fie că eşti introvertit sau extravertit, creativ sau pragmatic, petreci enorm de mult timp vorbind cu… TINE! Vorbeşti cu tine în timp ce faci gimnastică, în timp ce munceşti, mănânci, citeşti, scrii, mergi, trimiţi mesaje, plângi, te cerţi, negociezi, plănuieşti, te rogi, meditezi, faci amor (doar cu tine sau şi împreună cu altcineva) — oricând. Şi da, o faci şi în timp ce dormi.

De fapt, o faci chiar acum.

Dar nu-ţi face griji, asta nu înseamnă că eşti nebun. Sau poate că înseamnă că toţi suntem puţin nebuni. Oricum ar fi, o facem cu toţii, aşa că linişteşte-te şi bun venit la circul ciudaţilor!

Cercetările au arătat că avem peste cincizeci de mii gânduri pe zi. Gândeşte-te la toate lucrurile pe care ţi le spui, dar pe care ai dori să nu ţi le fi spus sau pe care încerci să le depăşeşti ori să le învingi. Sunt gânduri automate, reacţii cognitive pe care nu le putem controla deloc ori aproape deloc. Putem în schimb controla în care dintre aceste gânduri investim sens. Gândurile nu vin încărcate automat cu semnificaţie!

Ultimele cercetări din neuroştiinţe şi psihologie susţin ipoteza conform căreia tipul de dialog interior are un impact major asupra calităţii vieţii. Profesorul Will Hart de la University of Alabama a derulat patru experimente în care li se cerea participanţilor să îşi amintească o experienţă pozitivă, una negativă şi una neutră. Hart a descoperit că, atunci când descriu un eveniment neutru pe care îl trăiesc, subiecţii vorbesc despre el într-un mod pozitiv, în timp ce, atunci când descriu un eveniment negativ care are loc în viaţa lor, experimentează chiar mai multă negativitate. În termeni simpli, limbajul pe care îl foloseşti ca să descrii evenimentele determină modul în care le percepi, le trăieşti şi participi la ele. Iar asta afectează modul în care îţi gestionezi viaţa şi te confrunţi cu problemele, fie ele mari sau mărunte.

Conexiunea dintre ceea ce spunem şi ceea ce simţim este cunoscută de sute, dacă nu chiar de mii de ani. Filosofi precum Wittgenstein, Heidegger şi Gadamer cunoşteau importanţa şi semnificaţia limbajului în viaţa noastră. Wittgenstein a spus că „armonia dintre gândire şi realitate se reflectă în gramatica limbajului“.

Vestea bună e că studiile au reconfirmat că auto-discursul pozitiv îmbunătăţeşte semnificativ dispoziţia, ne sporeşte încrederea, ne creşte productivitatea şi multe altele. Mult mai multe altele. De fapt, aşa cum a arătat profesorul Hart prin studiile sale, modul pozitiv în care vorbim cu noi înşine poate fi unul dintre ingredientele cheie ale unei vieţi fericite şi de succes.

Vestea proastă e că şi reversul se aplică: auto-discursul negativ nu doar că ne prost-dispune, dar ne face să ne simţim şi neajutoraţi. Poate să facă problemele mărunte să pară însemnate — şi chiar să creeze probleme acolo unde înainte nu existau. Adevărul e că discursul interior te poate zăpăci în moduri pe care nici nu ţi le imaginezi.

Ştiind toate acestea, să lămurim un lucru: deşi aceasta este o carte despre folosirea corectă a limbajului pentru îmbunătăţirea vieţii, eu NU sugerez că ar trebui să adoptaţi brusc gândirea pozitivă sau să începeţi să fiţi altul decât cel care sunteţi cu adevărat.

Acestea sunt lucruri abordate de nenumărate ori, cu mai mult sau mai puţin succes, şi nu fac obiectul cărţii noastre.

Nu-ţi voi cere să-ţi spui ţie însuţi că eşti un tigru ca să te ajut să-ţi eliberezi animalul interior. În primul rând, nu eşti tigru, iar în al doilea rând, chiar nu eşti tigru. Poate că în cazul unora funcţionează, dar eu sunt mult prea scoţian pentru aşa ceva. Pentru mine, ar fi ca şi cum m-ai pune să sorb o găleată de sirop de arţar decorat cu bucăţi de bomboane de anul trecut. Mulţumesc, dar nu, mulţumesc.

„Pozitivilor“ care mă citesc le transmit cu regret că puiul acesta zboară în altă direcţie! Cartea asta îşi propune să te încurajeze într-un mod autentic, pe care să îl poţi înţelege şi să te ridice la un nivel superior al adevăratului tău potenţial.

Diferenţa dintre succes şi eşec

„Dacă emoţiile umane sunt în bună măsură rezultatul gândirii, atunci omul şi-ar putea schimba emoţiile controlându-şi gândurile — adică schimbând frazele dialogului interior, principalul responsabil pentru apariţia emoţiei.“

E un citat din Albert Ellis, unul dintre pionierii psihologiei moderne. Ellis a descoperit că maniera în care gândim şi în care relatăm experienţele modifică raportarea noastră emoţională la acestea. Pe scurt, gândurile şi emoţiile noastre sunt parteneri.

Ellis a mai descoperit şi că gândirea noastră poate fi de multe ori complet iraţională.

Aminteşte-ţi de câte ori ţi-ai spus lucruri precum: „Cât sunt de prost“, „Fac numai tâmpenii“, „Viaţa mea e terminată“. Sau de câte ori ai descris o întâmplare în termeni negativi ca: „E cel mai urât lucru care mi s-a întâmplat vreodată“.

Să ridice mâna cine nu a reacţionat niciodată exagerat într-o situaţie care, privită retrospectiv, nu însemna mare lucru. OK, lasă mâna jos, se uită oamenii la tine şi arăţi un pic caraghios. Dacă vei analiza o asemenea situaţie, vei observa că în clipa de dinaintea acelei ciudate reacţii exagerate, ai ţinut un mic auto-discurs plin de indignare, BANG!… şi s-au dus pe apa sâmbetei sentimentele tale bune.

Unele dintre lucrurile pe care le spunem sau le facem nu sunt întotdeauna raţionale, dar le spunem sau le facem oricum! Mai mult, nici nu observăm cu adevărat încărcătura cu care rămânem sau reziduul emoţional pe care îl lasă în urmă chiar şi cele mai inofensive auto-discursuri negative.

Pentru că, vezi tu, auto-discursul nu îmbracă întotdeauna o formă dramatică, uneori e pe cât de subtil, pe atât de distructiv. Când lucrezi la ceva, adesea gândeşti „Ce muncă grea. Dacă nu voi termina la timp?“. Alteori te pierzi în noianul tuturor variantelor în care crezi că ai putea „s-o dai în bară“ şi ieşi de-acolo într-o stare de anxietate sau îngrijorare. Auto-discursul negativ duce uneori la furie, tristeţe sau frustrare, emoţii care se manifestă în situaţii diverse, uneori chiar fără legătură între ele.

Genul acesta de auto-discurs nu-ţi face viaţa mai uşoară. Cu cât îţi repeţi mai mult că ceva e dificil, cu atât mai dificil îţi va părea. Din păcate, atunci când ascultăm constant şuvoiul neîntrerupt al gândurilor care ne trec automat prin minte şi când suntem atât de obişnuiţi cu vocea critică din capul nostru, nu mai realizăm ce impact are negativitatea asupra dispoziţiei şi comportamentului nostru. Aşa ajungem să facem — sau să nu facem — ceea ce raţiunea ne cere.

Ca să luăm un singur exemplu, gândeşte-te la treburile mărunte zilnice pe care le deteşti din simplul motiv că mintea ta a ajuns să le considere mai rele decât sunt în realitate. Evităm să facem aceste treburi care ne-ar consuma foarte puţin timp şi efort, cum ar fi să împăturim hainele sau să golim maşina de spălat vase. Iar când aceste chestiuni mărunte rămân nerezolvate, ele se adaugă lucrurilor importante pe care le avem de făcut. Aşa că ne simţim copleşiţi şi epuizaţi de viaţă.

De ce ne opunem anumitor lucruri din viaţa noastră? Comportamentul acesta este adânc înrădăcinat în auto-discursul negativ. Încearcă să identifici în viaţa ta ce anume te ţine legat de un anumit tip de comportament şi vei înţelege ce spun. Auto-discursul negativ te blochează în mod serios.

Cum ne modifică limbajul viaţa

Felul în care ne vorbim nu ne afectează doar în acel moment.